RALIU/ Napoca Rally Academy a mai făcut un pas spre atingerea obiectivului

Echipa Napoca Rally Academy a mai făcut un pas spre atingerea obiectivului din 2013, după prima zi din Raliul Croației,  mai precis titlul la echipe în ERC Production Cup.

Conform unui comunict de presă emis de NRA, rezultatul primei zile din Raliul Croației, etapa a zecea din Campionatul European de Raliuri, a fost influențat de vremea capricioasă și de alegerea pneurilor. Cu toate acestea, echipa NRA este la un pas să-și atingă obiectivul stabilit pentru acest sezon: primul titlul european la echipe în ERC Production Cup.

„Am plecat cu pneuri hard la start și pe prima probă a plouat foarte tare. Am pierdut mult timp aici, dar după aceea am început să ne intrăm în ritm. Pe ultima specială a zilei am avut mici probleme tehnice, dar am ajuns în parcul de service ceea ce este cel mai important. Suntem în grafic pentru atingerea obiectivului propus și asta este cel mai important”, a declarat Marco Tempestini, care a terminat prima zi pe locul 11 în clasamentul din ERC Production Cup.

Echipajul format din Bogdan Marișca și Sebastian Itu a avut o zi puțin mai bună și după cele șapte probe speciale desfășurate până acum se poziționează pe locul 9 în ERC Production Cup. „Am avut o zi destul de bună. Am mers în ritmul pe care ni l-am propus. Am făcut o alegere proastă a pneurilor pentru bucla a doua de vineri și am pierdut timp pe speciala a șasea. Sâmbătă urmează încă o zi grea și îmi doresc să ajungem la sosire fără nicio problema”, a spus Bogdan Marișca în respectivul comunicat.

De asemene, nici echipajul format din Simone Tempestini și Dorin Pulpea nu a fost scutit de probleme în prima și a doua zi din Croația, iar vineri seara, după 120 kilometri de probă specială se află pe locul 12.

„A fost un raliu dificil, dar este important că suntem în cursă. Mâine va fi o zi la fel de lungă și cred că putem recupera din diferența și sper să intrăm în top 10”, a mărturisit Simone Tempestini.

Aflat la prima participare internațională cu modelul Citroen C2 R2, echipajul Florin Tincescu/Iulian Nicolăescu a început ziua de vineri cu slick-uri și a avut mari probleme din cauza ploii. Pe final cei doi au crescut ritmul și se află pe locul 16 în 2WD Cup. „Am avut o zi care a început prost și s-a terminat mai bine. Ne-am răsucit pe prima proba cu slick-uri, dar am ajuns în parcul de service. Suntem aici să învățăm cât mai mult și îmi doresc să terminăm această etapă fără probleme”, a spus și Florin Tincescu.

Sâmbătă, 28 septembrie, mai sunt programate încă 7 probe speciale cu o lungime de 120, 44 kilometri.

Distribuie:

Postaţi un comentariu