Polo / CSM Oradea a făcut scor cu Sportul

CSM Digi Oradea s/a distrat cu Sportul Studenţesc, scor 16-8, şi se îndreapta spre un nou titlu naţional

Campioana României la polo pe apă CSM Digi Oradea s-a impus categoric în primul meci al turneului de la B ucureşti, scor 16-8, în faţa celor de la Sportul Studenţesc.

Jucătorii orădeni sunt deja calificaţi în semifinalele Super Ligii de polo pe apă astfel că, în meciul cu Sportul au evoluat fără nicio emoţie şi le-au oferit “studenţilor” bucureşteni şansa de a termina primele două reprize la o diferenţă de numai două goluri, scor 7-5 pentru CSM.

În partea a doua a meciului campionii din Oradea s-au dezlănţuit şi şi-au adjudecat confruntarea la o diferenţă de 8 goluri, scor final 16-8 şi se pregătesc de următorul meci, cel cu Dinamo, care a trecut în cealaltă partidă a turneului de Steaua, cu scorul de 9-8.

Campioana CSM Digi Oradea este lider în clasament, cu 54 de puncte, urmată de Steaua, cu 45 de puncte, Dinamo, cu 35 puncte şi Sportul Studenţesc, cu 35 de puncte.

Distribuie:

Postaţi un comentariu