Piţurcă, îngrijorat: “E dificil să marcăm multe goluri cu Andorra”

Foto: twelvejournals.com

România întâlneşte astăzi, de la ora 21.30, pe Andorra, meci în care tricolorii sunt obligaţi să înscrie multe goluri pentru a-şi menţine intacte şansele la calificarea la barajul pentru Cupa Mondială.

Victor Piţurcă e conştient însă că echipa naţională va avea o misiune dificilă în faţa andorrezilor, care au pierdut greu emciul cu Olanda, scor 0-2. “Noi am dori să câştigăm la un scor mult mai mare decât la Bucureşti (4-0, n.red). E foarte dificil să marcăm multe goluri, dar dacă vom avea un început de meci foarte bun şi vom reuşi să înscriem repede, putem să marcăm goluri mai multe. Echipa din Andorra a făcut în ultimul timp un salt calitativ din punct de vedere al jocului destul de evident şi este foarte greu să înscrii foarte multe goluri. Nici Olanda, o echipă excepţională, nu a reuşit să înscrie foarte multe goluri. Vom încerca să jucăm cât mai ofensiv”, a declarat Piţurcă.

Selecţionerul este convins că Olanda joacă la victorie toate meciurile pe care le dispută. “Nu ne ajută pe noi naţionala Olandei cu nimic. Olanda are jocurile ei, au nevoie de victorii tot timpul, indiferent că e meci oficial sau amical. Olanda cu siguranţă va dori să câştige, e foarte important pentru ei. Dacă vor pierde nu va fi bine pentru ei. Poate să şi piardă cu ungurii, ăsta e fotbalul. Dar ei îşi vor dori să câştige. Noi trebuie să ne câştigăm meciurile noastre”, a subliniat Piţurcă.

Pentru a se clasa pe locul doi în grupă, care duce la baraj, România are nevoie de victorii în ambele partide, iar Ungaria să nu câştige în deplasare contra Olandei. De asemenea, în cazul în care Olanda nu pierde, marţi, nici în Turcia, atunci echipa antrenată de Victor Piţurcă va ocupa a doua poziţie în clasament fără a mai conta numărul de goluri.

Distribuie:

Postaţi un comentariu