Performanță printre ruine. Bazele sportive din Satu Mare stau să se prăbușească

Rugina și bălăriile fac casă bună pe stadionul Unio

Bazele sportive din municipiul Satu Mare se află în cea mai mare parte în paragină, în timp ce toate proiectele privind construcția unei săli polivalente au eșuat izbindu-se de veșnica poveste: lipsa banilor. În ciuda lipsei de interes și de voință a autorităților de a investi în infrastructura sportivă, există încă destui sportivi sătmăreni care se încăpățânează să facă performanță.

Acoperiș pentru , , nomazi, ,

Municipiul Satu Mare se lăuda pe vremuri cu o infrastructură de sport destul de solidă, însă toate bazele sportive sunt departe de a arăta că aici se poate face performanță. Unele au fost înghițite de bălării în totalitate. Este cazul stadionului Unio, sub care și-au găsit acoperiș mai multe familii de rromi. Aceștia au devastat tot în zonă. Cu toate acestea, clubul Atletic Satu Mare își desfășoară aici antrenamentele și chiar meciurile oficiale, în lipsa altor variante. Baza a aparținut societății UNIO SA, dar a fost preluată de Primăria Satu Mare în contul unor datorii.

 

Nici terenul de fotbal Flamura, de pe strada Ostrovului, nu arată tocmai bine. De fapt, nu arată bine deloc. Porțile și gardul au fost furate și vândute la fier vechi, iar pe teren crește iarba, în unele locuri mare chiar și de doi metri. Unul dintre vestiare este ocupat acum de o familie de rromi, care și-a găsit adăpost în clădirea dezafectată.

O familie de rromi a ocupat un vestiar de la stadionul Flamura

O familie de rromi a ocupat un vestiar de la stadionul Flamura

Investiții minime

La baza sportivă Dinamo, de lângă Ștrandul din Satu Mare, se pregătesc atleți și fotbaliști de la Liceul cu Program Sportiv, în condiții care lasă de dorit. Pista de atletism nu are tartan și culoare, iar terenul de fotbal este acoperit doar ici și colo cu smocuri de iarbă. Baza aparține de Primărie, care a dat-o spre administrare Clubului Sportiv Școlar. Înafara retușării vestiarului și a terenului de fotbal, CSS nu dispune de resurse financiare pentru a o moderniza. „Înafara faptului că tundem iarba, amenajăm puțin vestiarele, am achiziționat un boiler pentru apă caldă, nu avem bani pentru mai mult. În urmă cu mai mulți am făcut un proiect de reabilitare, care prevedea toată infrastructura necesară atletismului, însă nu am primit finanțare, din cauza disensiunilor politice. Este păcat că sportivii noștri se antrenează în condiții precare și, cu toate acestea, avem rezultate“ a spus directorul Liceului cu Porgram Sportiv, Ionel Păcurariu.

Condiții precare la stadionul Dinamo

Condiții precare la stadionul Dinamo

 

De închiriat pentru doritori

Terenul de fotbal pe care cu ani în urmă își desfășura activitatea echipa de fotbal AS Samobil, o echipă cu tradiție în Satu Mare, a fost preluat de oamenii de afaceri Ioan Ghere și Benjamin Chira. „Această asociație poate fi preluată, implicit cu baza sportivă, de către orice doritor, oricine este interesat să desfășoare activități acolo“ a spus Ioan Ghere. Cei de la FC Olimpia se ocupă acum de întreținerea gazonului, pentru că părțile s-au înțeles ca echipa „fanion“, implicit juniorii, să se antreneze și pe Samobil.

 

Întreținere anevoioasă

Stadionul Someșul de pe bulevardul Cloșca era până acum câțiva ani, pe vremea în care echipa de fotbal Someșul făcea furori în liga a III-a, baza sportivă cea mai modernă din municipiu. Povestea s-a încheiat când investitorul de atunci, Mircea Govor, a renunțat la școala de fotbal, de altfel una excelentă. Au existat vestiare, camere pentru fotbaliștii care au venit din afara Sătmarului, bucătărie, sală de mese, locuri pentru relaxare, condiții propice performanței. Baza sportivă a fost închiriată de la noul proprietar de antrenorul Dacian Nastai. Acum, investițiile care se fac sunt minime, iar aici se antrenează copii de la mai multe cluburi din oraș, precum Someșul și Juniorul Satu Mare. Din cele două terenuri sintetice construite aici de o firmă din Cluj, a rămas doar unul, prea puțin folosit.

Tribune în paragină pe "Someșul"

Tribune în paragină pe “Someșul”

 

Gloria de altădată

Stadionul cel mai reprezentativ din oraș, Olimpia, arată și el părăsit. Micile retușuri făcute nu sunt în măsură să îți lase impresia că aici se poate face performanță. Tribunele arată deplorabil, vestiarele sunt aceleași de mai bine de 20 de ani și ar fi necesară o recondiționare din temelii a dușurilor. Singurul lucru pozitiv este suprafața de joc, întreținută și irigată ca și pentru o echipă de Liga a II-a. Dar, în ansamblu, nimic nu mai aduce aminte că pe acest stadion s-au afirmat glorii precum Didi Prodan sau Zoli Ritli.

Lucrările de reabilitare întârzie și la Olimpia

Lucrările de reabilitare întârzie și la Olimpia


Distribuie:

Postaţi un comentariu