Olimpia s-a impus la limită în amicalul cu FC Municipal Baia Mare

Vlad Bujor ( foto echipament galben albastru) a fost unul dintre cei mai buni oameni ai Olimpiei, chiar dacă nu a marcat

„Galben albaştrii” au disputat, luni, primul amical din acest sezon pe Municipalul sătmărean. “Olimpicii” au jucat în compania vecinilor de la FCM Baia Mare, partidă pe care şi-au adjudecat-o la limită, scor 1-0.

Jucătorii Olimpiei şi-au luat tare adversarii încă din primele minute şi au reuşit să înscrie încă din minutul cinci, după ce Roghină a profitat de ieşirea neinspirată a portarului Bota pe care l-a lobat elegant de la mai bine de 30 de metri. Sătmărenii puteau să-şi mărească avantajul, însă Bujor greşeşte de puţin ţinta în minutele 7, 16 şi 29. E drept că şi oaspeţii au avut situaţii bune de a egala situaţia pe tabelă, însă Vanca şi Moldovan sunt stopaţi în ultimul moment.

În partea secundă Tibi Csik schimbă garnitura și în ciuda unui ritm destul de bun și a unor faze de efect la ambele porți rezultatul a rămas neschimbat.

„ A fost o victorie chinuită. În această partidă sfârșitul de săptămână și- a spus cuvântul”, a declarat tehnicianul Olimpiei, Tiberiu Csik.

Olimpia I– Șuta- Munteanu, Mureșan, Micaș, Iuhas- Schwarzkopf, Roghină, Negruț-Gavrilescu, Bujor, Zsiga.

Olimpia II- Anca-Molnar, Ene, Sabău, Hanus-Prodan, Viland, Negruț-Feier, Lemac, Dragoș.

FCM Baia Mare– Bota-Gherghel, Hodor, Toma, Zoldi-Tarța, Vanca, Giurgiu, Răduneață-Ardeleanu, Moldovan. Au mai intrat Iura, Ignat, Pomean, Barbuloviciu, Lupașcu, Kadin și Moussa.

Distribuie:

Postaţi un comentariu