Olimpia s-a impus în amicalul cu Kisvarda
Olimpia Satu Mare a continuat seria meciurilor amicale din această vară. Pe o căldură sufocantă „galben – albaștrii” au întâlnit, pe terenul din Dorolț, formațiade liga a III-a Vasad SE, din localitatea Kisvarda ( Ungaria). Sătmărenii s-au impus cu scorul de 2-0.
Prima repriză a fost una foarte bună pentru elevii tehnicienilor Tiberiu Csik și Lulu Dragomir. Sătmărenii au deschis scorul încă din primul minut al partidei, prin Bujor care ajutat de centrarea lui Gavrilescu a trimis balonul în poartă printr-un lob.În minutul 36, Zsiga a reușit să înscrie și cel de-al doilea gol al partidei și astfel, Olimpia a intrat la pauză în avantaj, scor 2-0.
În repriza secundă „galben – albaștrii” au mai avut câteva ocazii, însă până la final scorul a rămas neschimbat.
Pentru Olimpia Satu Mare au evoluat Șuta – Munteanu, Ene, Iuhas, Gombar, Gavrilescu, Villand, Zsiga, Micaș, Lemac Bujor.
În repriza a doua au jucat Szekely – Hanus, Lupu, Schwarczcof, Mândrușcă, Feier, Prodan.
Următorul meci de pregătire al Olimpiei va avea loc sâmbătă, 10 august, în deplasare la Pâncota.
Unirea Dej – FC Olimpia II 2-0
Cea e a doua echipă a Olimpiei, cea de cadeţi, întârită cu câţiva jucători de la prima echipă, a fost învinsă, miercuri, la Dej de Unirea, cu scorul de 2-0. Antrenorul Mircea Bolba a trimis în teren următoarea echipă: Tiuţ – Sabău, Mureşan, Silaghi, Roatiş, Molnar, Roghină, Mezei, Cădar, Kinczel, Dragoş/Magdaş, Socaci, Bumba, Armaş, Ambruş, Gheţea, Domuţa.