Nicolae Szoboszlay, cinstit ca o mare legendă

Nicolae Szoboszlay/Foto: Dan Bodea

Ceremonia de înmânare a titlului a coincis cu ziua de naștere a sportivului, acesta împlinind vârsta de 88 de ani.

Înmânarea titlului a fost condusă de Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu și au mai participat vicepreşedintele forului adminstrativ judeţean, Vákár István, consilierul judeţean Steluţa Racolţa, iniţiatoarea proiectului de hotărâre, Remus Câmpeanu, fosta mare glorie a Universităţii Cluj, foşti campioni mondiali şi europeni la înot şi scrimă, Alin Fornade, jurnalist sportiv, membri ai Asociaţiei Suporterilor „Şepcilor Roşii” – Universitatea Cluj, dar şi o grupă de juniori ai clubului de fotbal Universitatea.

“Ne bucurăm să celebrăm viaţa şi activitatea marelui sportiv clujean, chiar de ziua de naştere a domniei sale, şi să-l cinstim aşa cum se cuvine pe cel care, prin intermediul excepţionalei sale activităţi dar şi prin performanţele remarcabile, a reuşit să promoveze imaginea acestui judeţ. Mai mult decât atât, domnul Szoboszlay reprezintă un martor al istoriei, domnia sa fiind singurul supravieţuitor al echipei Universităţii Cluj plecată în bejenie, la Sibiu, în timpul dictatului de la Viena, după anexarea Ardealului la Ungaria”, a precizat, cu această ocazie, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

Szoboszlay Nicolae s-a remarcat prin activitatea desfăşurată la echipa de fotbal “Universitatea” Cluj, unde a ferecat poarta acestei formaţii timp de aproape 10 ani, între 1943-1952.

“Sunt profund impresionat că am astăzi atâţia susţinători. Această distincţie îmi îndulceşte ziua de naştere şi reprezintă un medicament pentru moralul şi sulfetul meu, care a avut, pe parcursul celor 70 de ani de activitate sportivă, multe răni, dar care astăzi se vindecă. Simt că nu rezultatele obţinute stau la baza acestei distincţii, ci felul în care m-am străduit să-mi menţin coloana vertebrală, cinstea, omenia şi fair-play-ul, mai ales de-a lungul carierei de antrenor”, a mărturisit, Szoboszlay Nicolae.

[stextbox id=”custom” caption=”Remus Câmpeanu a fost alături de fostul portar al Universității”]„Cu Nicolae am trăit aceleași gânduri, sentimente față de Universitatea, e într-adevăr un moment emoționant. Împreună am gustat din plăcerea de a purta culorile alb și negru. Cea mai frumoasă amintire a mea e momentul în care ne-am cunoscut. Ca antrenor, Szoboszlay era exigent, foarte bine documentat, sever cu jucătorii și în același timp înțelegător față de unele momente de slăbiciune ale fotbaliștilor”, a declarat Remus Câmpeanu, președintele onorific al „șepcilor roșii”. Câmpeanu se arată încântat că „studenții” au avut câștig de cauză la TAS și, în consecință, au rămas în Liga I. „Sunt forte fericit ca Universitatea a reușit să rămână în Liga I, dar îngrijorat de ce se va întâmpla de acum încolo. Sper că se va găsi un investitor care să fie alături de echipă, să nu fie zădărnicite strădaniile jucătorilor și ale antrenorului. Cred foarte mult în Ionel Ganea și sper ca acești fotbaliști care sunt la Cluj să arate mai mult, pentru că au această posibilitate. Doar așa putem reuși”, a susținut fosta legendă a Universității.[/stextbox]

Mai jos puteți vizualiza fotografii din timpul ceremoniei de înmânare a titlului.

[nggallery id=7]

Text: Laura Goarnă, Hafia Veciunca

Distribuie:

Postaţi un comentariu