Minaur a pierdut lamentabil patrtida cu Târgu Jiu

Minaur Baia Mare a revenit în Liga Naţională dar nu mai are strălucirea de altădată / FOTO Tania Purcaru

HCM Minaur Baia Mare a pierdut joi seara, pe teren propriu, în faţa celor de la Energia Târgu Jiu, meciul din cadrul etapei a treia a Ligii Naţionale, cu scorul de 20-22 (10-9).

A fost o partidă în care toate temerile suporterilor s-au adeverit, iar lipsa unui inter dreapta de valoare a făcut diferenţa în faţa oltenilor, care deşi au o echipă în formare, dispun de o linie de 9 metri mult mai valoroasă. Jocul cu extremele a lipsit aproape complet din tactica băimărenilor, cu excepţia celor 4 goluri ale lui Leordean şi a unicului şut pe poartă a lui Bera.

Nu s-au văzut aproape deloc nici pivoţii – Baican mult prea rigid în atac, iar Crăciun prea puţin căutat de coechipieri. A fost o zi nefastă şi pentru cei doi centri, atât Bondar (4 goluri, din care două din 7 metri), cât şi Popescu fiind total neinspiraţi în faza ofensivă. Cea mai slabă prestaţie a avut-o, pe inter dreapta, Bogdan Mihai, care în cele 60 de minute de joc a şutat o singură dată spre poartă, dar şi atunci Antonaru i-a salvat pe gorjeni.

Singurul jucător cu o evoluţie bună, constantă în primele trei etape, a fost Andrei Grasu, autor a 8 goluri. De apreciat prestaţia portarului Irimuş, care a reuşit 9 intervenţii salvatoare, din păcate însă insuficiente pentru o victorie în faţa „pandurilor”.
Tehnicianul Georghe Covaciu a acuzat „oboseala” elevilor săi, oboseală inexplicabilă dacă ne gândim că e abia a treia etapă a sezonului, dar perfect plauzibilă, dacă luăm în calcul faptul că antrenorul a folosit aceeaşi garnitură în toate meciurile de până acum.

Distribuie:

Postaţi un comentariu