Micuţa cronică a dezastrelor CFR-ului

De când a revenit în Liga 1 (vara lui 2004), CFR Cluj a şi obținut victorii la scor (ca să le socotim doar pe cele de la patru goluri în sus  sunt 14 astfel de succese), dar a suferit şi câteva eşecuri la scor, greu de digerat pentru o grupare considerată  „cea mai bună echipă a ultimilor 5 ani din fotbalul românesc”, dat fiind cele opt trofee cucerite din 2008 încoace. Cum sunt înfrângerile, scor 0-4 (cu patru goluri primite de la un singur jucător, Claudiu Niculescu) şi 0-5, suferite în 2005, respectiv 2006, în „Groapa” de la Dinamo sau 1-5 la Petroşani, cu Jiul (2006). Dar mai ales acel 0-5 din Gruia cu Rapid (meci după care Jorge Costa a fost dat imediat afară) și acest 0-4 de la Vaslui, o echipă, atenţie, condusă de pe bancă de Ionuţ Moşteanu, fost, până anul trecut, în staff-ul CFR-ului (n.r.- fostul secund cu probleme de tactică în mandatele lui Sorin Cârţu şi Andrea Mandorlini).

Revenind la umilinţa de la Vaslui, o singură dată a mai încasat CFR, din 2004 încoace, patru goluri într-o singură repriză. Dacă în Moldova, „feroviarii” au primit patru goluri în ceva mai puţin de o jumătate de oră (marcatori: Celeban ‘4, Antal ‘6 şi ’24, Caue ’32) în prima repriză, în 0-5 cu Rapid, CFR-ul a încasat patru goluri în doar 19 minute, pe finalul meciului din Gruia (Herea ’19, Grigorie ’71, Rui Duarte ’74, Alexa ’85 şi Deac ’90).

 

 

[stextbox id=”custom” caption=”Eşecuri la scor suferite de CFR Cluj (minim 4 goluri diferenţă)”]

0-4 (d) Dinamo                        2004-2005 / 18 aprilie 2005

0-5 (d) Dinamo                        2005-2006 / 15 octombrie 2006

1-5 (d) Jiul Petrosani               2005-2006 / 18 martie 2006

0-5 (a) Rapid                           2011-2012 / 7 aprilie 2012

0-4 (d) FC Vaslui                    2013-2014 / 5 august 2013

(a)-acasa; (d)-deplasare

 

[/stextbox]

 Text: Dragoș Bogdan
 

Distribuie:

Postaţi un comentariu