FINAL FC Botoşani – „U” Cluj 1 – 1
Universitatea Cluj, cu Gică Barbu pe bancă, nu a obținut decât o remiză pe terenul nou-promovatei, FC Botoşani, scor 1-1.
Moldovenii au deschis scorul în prima repriză prin Hadnagy, cel care a profitat de o respingere greșită a lui Veselovski la șutul lui Codoban, din marginea careului.
“Studenții” au egalat la începutul actului secund prin Lemnaru, care a trimis impecabil cu capul, de la 10 metri. Clujenii și-au complicat însă misiunea, după ce Bucșa a văzut direct cartonașul roșu pentru un fault dur din spate (’55). Chiar și așa, universitarii au reușit să mențină scorul de pe tabelă și să obțină un punct prețios pe terenul unei contracandidate la evitarea retrogradării.
În urma acestui rezultat, FC Botoșani acumulează 19 puncte și se află la egalitate cu Astra și Petrolul, urmăritoarele Stelei. De cealaltă parte, “U” Cluj strânge 4 puncte și urcă până pe locul 16, profitând de depunctarea celor de la Vaslui.
Echipele de start:
FC Botoşani: Curileac – Patache, Dinu, Tincu, Acsinte – Croitoru, Hodoban, Fulop, Vașvari – Cârjan, Hadnagy
“U” Cluj: Veselovsky – Rilke, Szilagyi, Abrudan, Mendy – Bucșa, Balde –Cristocea, Calcan, Borza – Lemnaru
Final de meci. “U” Cluj obține un punct prețios pe terenul Botoșaniului
Min 90+5 – Mendy primește și el galben
Min 88 – Iese Hadnagy, intră Ghinga
Min 85 – Borza primește și el cartonașul galben
Min 83 – Patache este avertizat
Min 83 -Intră Neag, iese Cristocea
Min 82 – Cristocea vede și el galben
Min 80 – Veselovski este avertizat
Min 79 – Radu scapă singur cu Veselovski, dar trimite în aut
Min 76 – Intră Radu în locul lui Fulop
Min 70 – Acsinte vede cartonașul galben pentru proteste
Min 64 – Intră Vraciu, iese Codoban
Min 59 – Veselovski intervine miraculos la execuția lui Fulop
Min 57 – Intră Kovacs în locul lui Calcan
Min 56 – Ocazie mare pentru Botoșani! Croitoru nu poate devia în poartă un balon din doar câțiva metri
Min 55 – Bucșa primește direct cartonașul roșu, pentru un fault dur din spate!
Min 54 – Dinu primește galben
Min 51 – GOL U Cluj! Lemnaru restabilește egalitatea printr-o lovitură de cap bine plasată
Min 47 – Balde reia cu capul din 8 metri, de la margine se ridică însă fanionul
Start al reprizei secunde
Final de primă repriză
Min 41 – Codoban șutează milimetric pe lângă colțul lung
Min 36 – Rilke este avertizat
Min 34 – GOL FC Botoșani! Veselovski respinge în față un șut din marginea careului, Hadnagy e pe fază și introduce balonul în poartă, din câțiva metri
Min 30 – Borza scapă pe flancul stâng, dar trimite complet aiurea
Min 24 – Hadnagy reia spectaculos, dar mingea trece alături
Min 16 – Codoban vede cartonașul galben pentru simulare în careu
Min 10 – Început slab de meci
A început meciul
Opinii
OPINIE | Să iubim Crăciunul, pentru că e miracolul vieţii
Peste câteva ore doar, vom simți cu toții bucuria Naşterii Lui. Și vine vremea
De la un palaneț împărțit la trei, în România, la farfuria cu escargots la Ritz
Cineva mi-a reprodus discuția dintre trei tineri studenți care coborau de la Clinici.
Liberalii oficializează segregarea şcolară, în siajul gândirii USR
Guvernul a identificat două nevoi reale. Pe de o parte, copiii au nevoie să fie
Congresul PNL. Cine strică marfa o plăteşte
Nu daţi vrabia din mână, oameni buni, pe cioara nebună de pe gard, îi conjură
Apocalipsa după UNTOLD. Pista de atletism distrusă, iar gazonul de un milion de euro e înlocuit cu unul de 180.000
An după an daunele materiale provocate de cel mai mare festival de muzică electronică
ADVERTORIAL
[P] Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”
Comunicat de presă lansare proiect „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”
Sănătatea Ochilor la Vârsta a Treia: Ghid Complet de Prevenție și Tratament
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, corpul nostru trece prin numeroase transformări, iar ochii
Hipermarketul Auchan Iulius Mall a fost modernizat. Clienții sunt așteptați cu oferte exclusive și surprize atractive, intr-un nou concept modern de cumpărături
Până pe 5 octombrie clienții au parte de oferte exclusive și de beneficii speciale prin cardul
Destinație de vacanță
Clujul s-a asociat cu județele Alba și Bihor pentru dezvoltarea turistică a Țării de Piatră din Apuseni
Consilierii județeni au adoptat astăzi proiectul de asociere pe 10 ani între județele Alba,
Ofertă irezistibilă pentru un sejur la mare. A început ”Litoralul pentru toți”
Românii pot petrece, începând de astăzi, un sejur pe litoralul românesc cu preţuri ce pornesc
Arteră spre inima Balcanilor (III): Bosnia și Herțegovina, încremenită în proiect
Pe lângă Szeged-Belgrad-Niș-Skopje, o altă arteră care ajunge în inima Balcanilor este prin
Cele mai recente articole

15 jucătoare aflate în TOP 100 WTA – pe tabloul principal la a 6-a ediție a Transylvania Open

Cine mai dă doi bani pe cultură în era AI?

Program nou pentru linia A1 Expres de la Aeroportul Internațional Cluj

Program special al transportului public de Sărbători și în noaptea de Revelion

Programul de circulație al mijloacelor de transport public valabil în perioada 24 – 28 decembrie 2025

Curse suplimentare ale Tramvaiului lui Moș Crăciun

Tramvaiul lui Moș Crăciun revine în Cluj-Napoca prin grija CTP
![[P] Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”](https://transilvaniareporter.ro/wp-content/uploads/2025/04/HEADER-45x45.png)
[P] Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”

Târguri de Crăciun la Cluj-Napoca, în acest weekend: ghid cu produse handmade și creații locale

Anunț al Companiei de Transport Public Cluj-Napoca privind devierea unor trasee