Liga1 / Au ajuns la liman pe Bega

Foto: Dan Bodea

După cinci meciuri fără victorie CFR Cluj a dat semnalul revenirii tocmai în faţa celor de la ACS Poli Timişoara, grupare care părea să fie pe o pantă ascendentă după instalarea lui Florin Marin pe banca tehnică. Ardelenii s-au impus cu scorul de 2-1, după un început extrem de bun de meci. Vișiniii au deschis scorul în minutul 16 prin Felippe Nascimento care a şutat perfect de la 25 de metri şi l-a surprins pe portarul bănățenilor. În minutul 20 clujenii au fost la un pas de autogol, dar Marc a intervenit salvator.

Două minute mai târziu a înscris pentru Poli Hernandez, dar reuşita spaniolului a fost anulată de poziţia de off-side a lui Elek. Pe finalul prime reprize golgheterul CFR-ului, Cristian Lopez a fost servit excelent de Nouvier şi a punctat în poarta goală, aducând vişiniilor primul succes în campionat după 4 etape. ”Și în celelalte partide am prestat un joc de calitate dar greşelile pe care le-am făcut ne-au costat victoriile. Astăzi echipa a făcut un joc extraodinar am avut o atitudine foarte buna și eu zic că rezultatul e meritat”, a declarat antrenorul Francisc Dican, la finalul partidei.

Tehnicianul clujenilor a fost completat de jucătorii săi, care i-au dedicat succesul, după ce în ultima vreme s-a vehiculat ideea că Dican ar putea fi înlocuit. ”Este o victorie importantă pentru noi, o gură mare de oxigen pentru că am avut o perioadă nefastă şi în acest moment am reintrat în lupta pentru play-off şi sper să ne menţinem acolo”, a spus portarul Traian Marc. ”După o perioadă mai grea au venit şi cele trei puncte, a venit şi prima victorie, e foarte important că am câştigat în această seară, era important să luăm cele trei puncte. Am făcut şi o primă repriză bună, asta contează, că am început bine meciul şi am reuşit să ne impunem la final”, a completat Lopez.

În repriza a doua gazdele au alergat după egalare, dar au fost mai mereu precipitate. Bănăţenii au ratat câteva bune oportunităţi de a reduce din diferenţă și au reuşit golul de onoare abia în minutul 90, prin Hernandez, care a prins un şut frumos de la marginea careului. ”Primim goluri cu multă uşurinţă datorită faptului că ne-am pierdut concentrarea nu mai avem aceaşi organizare defensivă, nu mai avem aceaşi agresivitate şi suferim şi la relaţiile de joc datorită faptului că la fiecare meci am avut probleme de lot”, a explicat Florin Marin insuccesul elevilor lui. Cu 14 puncte ACS Poli rămâne pe locul 10 al clasamentului, în vreme ce ardelenii se menţin pe poziţia a 8-a, dar s-au apropiat la doar 2 puncte de ultimul loc care asigură prezenţa în faza play-off a campionatului.

Distribuie:

Postaţi un comentariu