Liga I / S-a stabilit țintarul Ligii I

Conform programului Ligii I stabilit, miercuri, la LPF, "U" Cluj va evolua în prima etapă în deplasare, la ASA Târgu Mureş / Foto: Dan Bodea

Miercuri a avut loc la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal tragerea la sorți a programului competițional 2014/2015. Rapid – Steaua, în etapa I, ”U” Cluj – Dinamo, în etapa a II-a și CFR Cluj – Steaua, în etapa a III-a, sunt meciurile care țin capul de afiș ale startului viitoarei ediții a Ligii I de fotbal. Noul sezon va fi de departe unul dintre cele mai atractive.

Nu mai puțin de șase echipe vor retrograda în liga secundă, pentru ca din campionatul 2015/2016 primul eșalon să numere doar 14 formații. Eternul derby al României, Steaua – Dinamo, este programat în cadrul etapei a XIII-a, pe terenul campionilor. Până atunci însă, în etapa a IX-a, pe Stadionul Dr Constatin Rădulescu se va disputa derby-ul Clujului, îngtre CFR și ”U”.

”Nu contează cu cine jucăm în primele etape, în fond cu fiecare dintre echipe va trebui să ne duelăm. Va fi un sezon în care noi ne propunem să realizăm mai mult decât în precedentul. Orice meci este important pentru noi și orice punct va conta. Retrogradează șase echipe și acest lucru va face din acest campionat unul foarte atractiv”, au comentat reprezentanții Universității, imediat după stabilirea calendarului competițional.

În prima etapă Universitatea va juca în deplasare, la ASA Târgu Mureş, iar Vasile Miriuţă îşi va înfrunta fosta echipă, Ceahlăul Piatra Neamţ. Până să revină în Liga I, ”U” va da piept cu Petrolul Ploiești în Cupa Ligii, în 18 sau 19 iulie, data urmând a fi stabilită în funcție de televizarea partidei. Primele meciuri ale noului campionat se vor juca la data de 25 iulie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu