Liga Naţională / „U” Jolidon începe „cursa infernală”
Echipa feminină de handbal „U” Jolidon Cluj debutează, joi, în partea a doua a sezonului Ligii Naţionale. Adversara universitarelor este nimeni alta decât vicecampioana României, HCM Baia Mare, principala candidată la câştigarea actualului campionat. Meciul dintre „U” Jolidon şi HCM Baia Mare se joacă de la ora 18.00, la Sala Sporturilor „Horia Demian”.
Nu se tem de maramureşence
Antrenorul echipei clujene, Horaţiu Paşca, s-a arătat extrem de optimist înaintea primului meci oficial din acest an. Chiar dacă specialiştii o consideră pe HCM Baia Mare principala favorită la câştigarea titlului de campioană tehnicianul Universităţii spune că echipa sa este pregătită să furnizeze prima surpriză a campionatului.
„Nu am nicio îndoială că un asemenea meci este suficient de motivant încât fetele să dea tot ce ştiu cel mai bine, să se mobilizeze şi să câştige acest meci. Baia Mare este o echipă valoroasă, au un lot numeros şi pot efectua foarte multe schimbări, au un antrenor bun şi jucătoare de mare valoare, însă, un meci poate fi câştigat şi cu sufletul şi cu unitatea grupului”, a declarat Horaţiu Paşca.
Antrenorul Universităţii a adăugat că meciul dintre HCM Baia Mare şi SCM Craiova, disputat la sfârşitul săptămânii şi câştigat foarte greu de maramureşence, nu este relevant.
„Mai degrabă cred că a fost un meci în care băimărencele s-au protejat în partida cu Craiova. S-a văzut foarte clar că atunci când au forţat nu au avut nicio problemă în a se desprinde extrem de uşor de adversar. Craiova este o echipă bună, dar HCM este o forţă în acest moment. Universitatea a demonstrat şi în trecut că poate învinge pe oricine, mă refer aici la acea victorie mare cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, deci putem câştiga şi în faţa celor de la Baia Mare, nu am nicio îndoială”, a mai spus Paşca.
Program infernal pentru „U”
Pentru Universitatea Jolidon începutul de an aduce o serie de partide nu doar importante ci şi foarte numeroase. Practic clujencele vor evolua în următoarele două luni din patru în patru zile, acesta fiind singurul lucru care îl îngrijorează pe tehnicianul „studentelor”.
„Avem în început de an foarte intens, cu jocuri multe şi importante, atât în Liga Naţională, cât şi în cupele europene şi din păcate avem un lot destul de restrâns, ceea ce înseamnă că este foarte important să nu apară accidentări. Şi aşa avem jucătoare cu probleme medicale deci este ultimul lucru pe care ni-l dorim, să apară şi alte probleme. Dar ăsta este programul, trebuie să ne vedem de jocuri şi să ne pregătim cât de bine putem şi eu ştiu că fetele vor face o treabă foarte bună”, a explicat Horaţiu Paşca.
Alături de echipă se pregăteşte şi extrema Magdalena Paraschiv, revenită din concediul de maternitate. Jucătoarea a început alergările şi, conform antrenorului, va fi aptă de joc în aproximativ o lună şi jumătate. Pentru partida cu HCM Baia Mare, Horaţiu Paşca nu va putea conta nici pe aportul jucătoarelor Mihaela Tivadar, care acuză dureri în zona lombară şi nici pe Raluca Mihai, nerefăcută după o mai veche accidentare.
Şi conducerea tehnică a maramureşencelor a anunţat că vor face deplasarea la cluj fără două dintre jucătoarele de bază ale formaţii, Melinda Geiger, respectiv Ada Nechita, ambele nerefăcute după accidentările suferite la sfârşitul anului trecut.
Înaintea meciului de joi seară „U” Jolidon este pe locul 5 în clasamentul Ligii Naţionale, cu 18 puncte, în vreme ce HCM Baia Mare ocupă poziţia secundă, cu 24 de puncte, dar şi un meci mai puţin disputat faţă de liderul Corona Braşov.