Liga Naţională / Potaissa Turda, doar egal cu Minaur Baia Mare

Potaissa Turda şi Minaur Baia Mare au terminat la egalitate, scor 30-30, derby-ul nordului, dar meciul s-a terminat cu o încăierare generală

Derby-ul nordului dintre Potaissa Turda şi HCM Minaur Baia Mare s-a încheiat la egalitate, scor 30-30, într-un meci din cadrul etapei a XVII-a a Ligii Naţionale masculine de handbal. Meciul s-a disputat la Turda şi s-a terminat cu o încăierare generală, iar echipa clujeană ar putea suporta consecinţele slabei organizări.

Trei jucători au văzut cartonaşul roşu, doi de la echipa vizitatoare, Sabou şi Fotache, respectiv unul de la gazde, Savic. Maramureşenii au profitat de căderea de moral a Potaissei după înfrângerea cu HCM Constanţa şi au evoluat extrem de curajos.

Ambele formaţii au trecut pe rând în avantaj, în prima repriză, astfel că, scorul pauzei a reflectat perfect echilibrul din teren (15-15). În căutarea celui de al 14-lea succes stagional handbaliştii de la Turda încep mai bine actul secund şi reuşesc să se desprindă la patru goluri însă, oaspeţii revin în joc şi egalează la 28 cu trei minute înaintea de ultimul fluier al arbitrilor.

Când mai erau 20 de secunde de joc Dediu reuşeşte golul de 30-29 pentru Potaissa, iar tehnicianul băimărenilor, Gheorghe Covaciu, cere time out. La reluarea jocului maramureşenii înscriu pentru 30-30 şi se declanşează nebunia în Sala Sporturilor din Turda.

Sabou se opune reluării jocului şi Savic de la gazde începe să-l busculeze pe adversar. Dispozitivul de poliţişti locali încearcă să intervină dar sunt depăşiţi de situaţie, iar pe transmisia TV se poate vedea cum unul dintre suporterii gazdelor îl loveşte cu pumnul în cap pe unul dintre jucătorii de la Minaur.

În cele din urmă arbitrii reuşesc să restabilească ordinea în teren după ce acordă trei cartonaşe roşii, iar meciul se termină la egalitate. În clasament, pe primul loc continuă să se situeze HCM Constanţa, cu 47 puncte, urmată de Potaissa Turda, cu 42 de puncte şi de Ştiinţa Municipal Bacău, cu 37 puncte.

Distribuie:

Postaţi un comentariu