Liga națională / Încă un hop și vine pauza

Când publicul e de partea lor fetele de la ”U” Jolidon pot să învingă pe oricine / Foto Dan Bodea

”U” Jolidon Cluj întâlnește sâmbătă, de la ora 13.00, pe Dunărea Brăila, într-un meci din cadrul etapei a VI-a din Liga Națională, ultima înaintea acțiunilor echipei naționale în calificările pentru europenele de anul viitor.

Care pe care
Universitatea și Dunărea sunt două formații în creștere de formă, dacă este să analizăm evoluțiile și rezultatele înregistrate în ultimele meciuri din campionat. Clujencele au triumfat în ultimele două jocuri consecutive, iar brăilencele stau chiar mai bine, nu au mai pierdut din etapa a II-a și au adunat trei victorii la rând.

Dunărea stă mai bine și în clasament, unde este pe poziția a patra cu 12 puncte, dar un eventual succes al universitarelor ar face ca ambele două formații să se afle la egalitate de puncte pentru aproximativ o lună de zile cât va fi întrerupt campionatul inetrn.

„Este foarte important pentru noi să încheiem această primă perioadă a campionatului cu o victorie, dar nu va fi ușor. Dunărea este o echipă solidă, a învins Corona chiar la Brașov și va fi una dintre echipele care se vor lupta pentru primele poziții în actuala ediție de campionat. Dar, noi ne jucăm șansa, am arătat că echipa noastră are valoare, dacă mai avem și puțină răbdare lucrurile vor intra pe un făgaș normal, iar rezultatele cu care i-am obișnuit pe suporterii noștri vor reveni. Încă suferim, încă suntem în reconstrucție, dar trebuie să ne apărăm blazonul pentru că Universitatea Jolidon este un nume important în handbalul românesc”, a declarat Cosmin Sălăjean, directorul sportiv al grupării studențești.

Distribuie:

Postaţi un comentariu