Liga I / Încă șase luni de chin pentru Batin
Atacantul CFR-ului, Paul Batin, a ajuns la 26 de ani într-un moment de cotitură a carierei sale sportive. Achiziționat încă din 2009 de la FC Baia Mare fotbalistul nu a apucat să îmbrace decât de 20 ori tricoul formației din Gruia, fiind mai mereu împrumutat la alte echipe. Însă, contractul său cu CFR intră foarte curând în ultimele șase luni, iar Batin poate negocia cu orice alt club un eventual transfer. Pentru că Steaua și-a arătat interesul de a-l achiziționa, oficialii vișiniilor se ”îngrijesc” ca fotbalistul să fie doar o umbră a talentului de altă dată.
Spectator de lux
Pentru Batin actualul campionat a început sub cele mai bune auspicii. A revenit la CFR, după împrumutul la FC Brașov, unde a evoluat în 28 de partide și a marcat de 8 ori și era văzut de toată lumea drept înlocuitorul perfect al lui Kapetanos, plecat în vară la Steaua. Băimăreanul a fost folosit cu regularitate în primele etape ale campionatului în curs și chiar a reușit să marcheze de două ori pentru CFR, în victoria (scor 2-1) de pe teren propriu cu Viitorul Voluntari. A fost momentul în care finanțatorul Paszkany Arpad l-a convocat la discuție urmând să-i propună și un nou angajament.
Cei doi nu au reușit să se înțeleagă asupra condițiilor contractuale, iar ulterior Paul Batin a decis să meargă pe mâna impresarului Ana Maria Prodan, soția tehnicianului de la Steaua, Laurențiu Reghecampf. Atacantul feroviar a evitat mereu să dea un răspuns concret referitor la o eventuală trecere a sa la campioana României, dar șefii din Gruia au ”simțit trădarea” lui Batin și l-au exilat în înaltul tribunelor. Președintele Iuliu Mureșan s-a mărginit la rândul său să comenteze situația fotbalistului. ”E prea devreme să vorbim despre transferul lui Batin la Steaua. Mai avem timp până la iarnă să vedem ce se va întâmpla, dar un lucru e cert, nu pleacă nimeni de la CFR în acest moment”, a punctat Mureșan.
Ignorat de toată lumea
Ultimul meci în care atacantul a mai fost trimis în teren s-a consumat pe 30 septembrie, în partida cu Petrolul Ploiești. Din acel moment fotbalistul este ”sărit” constant de antrenorul Petre Grigoraș, atunci când stabilește lotul de jucători cu care abordează meciurile. Mai mult, Batin nu a mai prins nici măcar lotul de 18 în ultimele trei partide, cu Ceahlăul, cu Astra și cu Concordia Chiajna, deși pe banca de rezerve nu s-a aflat niciun alt atacant de meserie. Tehnicianul Petre Grigoraș spune că vina îi aparține exclusiv fotbalistului pentru această situație.
”Daca va pleca din iarnă la Steaua, chiar o să îi urez multă baftă şi o să mă bucur pentru el. Este unul dintre jucătorii de la care mă aşteptam la mult mai mult, pentru că îl cunoşteam. Am sperat că va veni şi momentul lui şi va face tot posibilul să demonstreze că a fost o greşeală atunci cînd a fost împrumutat la alte echipe. Din păcate în acest moment Batin nu mai reprezintă o soluție pentru CFR Cluj și asta nu este din vina mea sau a colaboratorilor mei. Am lucrat cu el știu că poate mai mult, dar acum nu este momentul lui”, a declarat Grigoraș.
La rândul său fotbalistul s-a mărginit să spună doar că nu știe ce îi va rezerva viitorul. ”Eu mă pregătesc, sunt la dispoziția clubului, când se va considera că e nevoie de mine eu voi fi pregătit. Doar atât pot să spun”, a explicat Paul Batin.