Liga 2 / ”U” Cluj îşi continuă seria meciurilor fără înfrângere
Universitatea Cluj a câştigat cu scorul de 1-0 meciul disputat în deplasare, la Reşiţa, în cadrul etapei a XII-a a Ligii 2 şi a ajuns la patru meciuri consecutive fără înfrângere şi la trei succese în ultimele trei meciuri de campionat. Cu un moral excelent după ultimele rezultate „universitarii” au început foarte bine meciul cu Metalul Reşiţa şi a fost echipa mai periculoasă în prima repriză. Calcan, Cândea şi Greu l-au pus la încercare pe portarul gazdelor, Kololo, dar rezultatul primei reprize a rămas acelaşi de la startul partidei (0-0).
Odată cu trecerea timpului şi după evoluţia din teren a celor două garnituri era tot mai evident că golul urma să cadă în poarta gazdelor. Până să se înscrie unicul gol, în minutul 50 francezul Maissiat a căzut în careul Universităţii, fără să fi avut loc vreun contact între acesta şi unul dintre fotbaliştii echipei vizitatoare. Mediciul echipei gazdă şi cel de pe ambulanţă au intervenit imediat şi l-au stabilizat pe jucătorul din Hexagon carea revenit ulterior pe teren. În minutul 68 Cordoş a luat o acţiune pe cont propriu, a pătruns în careul reşiţenilor şi a şutat la colţul lung pentru 1-0.
Până la finalul partidei doar Ursu a mai fost foarte aproape de a dubla avanatjul clujenilor, dar şutul său din afara careului a fost respins cu un reflex excepţional de Kololo. Cu cele trei puncte acumulat după victporia cu Metalul Reşiţa, Universitatea Cluj a urcat pe locul 9 al clasamentului, cu 16 puncte şi este la doar trei lungimi în urma celor de la FC Braşov, ocupanta locului 6, ultimul care duce în play-off. Etapa vitoare ”U” va primi vizita formaţiei FC Bihor, în ultima etapă a turului sezonului regulat.
Opinii
OPINIE | Să iubim Crăciunul, pentru că e miracolul vieţii
Peste câteva ore doar, vom simți cu toții bucuria Naşterii Lui. Și vine vremea
De la un palaneț împărțit la trei, în România, la farfuria cu escargots la Ritz
Cineva mi-a reprodus discuția dintre trei tineri studenți care coborau de la Clinici.
Liberalii oficializează segregarea şcolară, în siajul gândirii USR
Guvernul a identificat două nevoi reale. Pe de o parte, copiii au nevoie să fie
Congresul PNL. Cine strică marfa o plăteşte
Nu daţi vrabia din mână, oameni buni, pe cioara nebună de pe gard, îi conjură
Apocalipsa după UNTOLD. Pista de atletism distrusă, iar gazonul de un milion de euro e înlocuit cu unul de 180.000
An după an daunele materiale provocate de cel mai mare festival de muzică electronică
ADVERTORIAL
[P] Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”
Comunicat de presă lansare proiect „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”
Sănătatea Ochilor la Vârsta a Treia: Ghid Complet de Prevenție și Tratament
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, corpul nostru trece prin numeroase transformări, iar ochii
Hipermarketul Auchan Iulius Mall a fost modernizat. Clienții sunt așteptați cu oferte exclusive și surprize atractive, intr-un nou concept modern de cumpărături
Până pe 5 octombrie clienții au parte de oferte exclusive și de beneficii speciale prin cardul
Destinație de vacanță
Clujul s-a asociat cu județele Alba și Bihor pentru dezvoltarea turistică a Țării de Piatră din Apuseni
Consilierii județeni au adoptat astăzi proiectul de asociere pe 10 ani între județele Alba,
Ofertă irezistibilă pentru un sejur la mare. A început ”Litoralul pentru toți”
Românii pot petrece, începând de astăzi, un sejur pe litoralul românesc cu preţuri ce pornesc
Arteră spre inima Balcanilor (III): Bosnia și Herțegovina, încremenită în proiect
Pe lângă Szeged-Belgrad-Niș-Skopje, o altă arteră care ajunge în inima Balcanilor este prin
Cele mai recente articole

Apel pentru donare de sânge pentru un jurnalist clujean

15 jucătoare aflate în TOP 100 WTA – pe tabloul principal la a 6-a ediție a Transylvania Open

Cine mai dă doi bani pe cultură în era AI?

Program nou pentru linia A1 Expres de la Aeroportul Internațional Cluj

Program special al transportului public de Sărbători și în noaptea de Revelion

Programul de circulație al mijloacelor de transport public valabil în perioada 24 – 28 decembrie 2025

Curse suplimentare ale Tramvaiului lui Moș Crăciun

Tramvaiul lui Moș Crăciun revine în Cluj-Napoca prin grija CTP
![[P] Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”](https://transilvaniareporter.ro/wp-content/uploads/2025/04/HEADER-45x45.png)
[P] Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”

Târguri de Crăciun la Cluj-Napoca, în acest weekend: ghid cu produse handmade și creații locale