Lecție de viață: „Hagi”-ul balonului oval s-a apucat de rugby de foame

Mircea Rusu este un om despre care poți să scrii la nesfârșit. Îl asculți și ți se pare ireal că e în fața ta. La cei 80 de ani, pe care îi va împlini pe 30 iulie, nea Mircea încă impune respect, emană o forță și un caracter impresionant. Dacă ar fi să-i facem un scurt portret robot, din ceea ce am aflat de la cei apropiați lui, atunci credem că inteligența, devotamentul și curajul ar fi termenii cei mai potriviți. Și pentru că vorbim despre un fost mare rugbyst adăugăm la scurta descriere și exemplul de fair-play.

S-a apucat de rugby de foame

În 1952 Mircea Rusu a ajuns la București, unde intrase la Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului de Căi Ferate. Primii doi ani de studenție au fost cumpliți pentru nea Mircea. Din cauză că tatăl său era considerat ”dușman al poporului” și dus la muncă zilnică la ”canal”, Mircea Rusu nu a primit dreptul de a locui în căminele studențești și nu avea dreptul nici la cartele de masă, așa că dormea pe unde apuca și mânca „la supliment” cum se spune. În 1954 un coleg de facultate i-a sugerat să se apuce de rugby, pentru că la echipa Institutului mâncarea era gratis. A fost legitimat la Locomotiva, iar la primul meci a marcat două eseuri. În mai puțin de un an era deja convocat la echipa națională de tineret a României și ulterior transferat la Grivița Roșie, echipă ce domina la acea vreme rugby-ul din țara noastră. În perioada petrecută la Grivița, Mircea Rusu a cucerit nu mai puțin de 8 titluri de campion al României dar și un titlu de campion al Europei, în 1964, când Grivița a învins celebra echipa Mont-de-Marsan.

A impresionat la debutul la națională

Mircea Rusu a debutat în echipa naționala, în vara anului 1959, într-un meci câștigat de stejari, cu scorul de 38-6, împotriva selectionatei similare a R.D.G-ului. A fost momentul în care s-a impus ca titular pe postul de flanker și nu a mai putut fi scos din echipă. La începutul anilor 60 s-a format celebra linie a treia, în componeța Viorel Morariu, Radu Demian, Mircea Rusu. Până în 1967 a jucat Mircea Rusu pentru echipa națională, iar retragerea s-a petrecut la un meci cu Franța, dar nu ca jucător, ci ca arbitru de tușă. Nea Mircea era anunțat titular pentru acel joc, însă, din cauza unei întinderi i-a solicitat antrenorului să nu-l folosească, în schimb a fost trecut în foile oficiale ca arbitru.

A jucat până la 47 de ani

În 1970 Mircea Rusu s-a mutat de la București la Cluj și a fost numit director la Grupul Școlar Material Rulant 16 Februarie, dar și-a continuat și activitatea de jucător, la Agronomia Cluj. A contribuit decisiv la dezvoltarea rugby-ului clujean fiind responsabil de campionatul de junior organizat de Ministerul Transporturilor și Telecomunicatiilor. Ulterior, împreună cu Alexandru Ștefu, a înființat secția de rugby de la școala sportivă Viitorul Cluj, iar mai apoi o secție de juniori la Clubul Sportiv Școlar Locomotiva. Mircea Rusu a contribuit și la înființarea echipei Uzinelor „16 Februarie” la care a activat ca jucător până în 1979. La 46 de ani s-a retras din activitatea competițională dar a continuat să antreneze grupe de copii și junior până în 1995 când s-a pensionat. Fostul mare flanker Mircea Rusu este o personalitate deosebită nu doar a rugby-ului clujean ci a sportului românesc.