Kopecky a câștigat Raliul Sibiului
Jan Kopecky a triumfat în Raliul Sibiului, ediția 2013
Pilotul ceh Jan Kopecky a câștigat Raliul Sibiului, singura competiție automobilistică din România care contează în Campionatul European. Pe treapa a doua a podiumului a sosit francezul François Delecour, iar pe 3 a terminat japonezul Toshihiro Arai.
Reprezentantul echipei Napoca Rally Academy, Marco Tempestini, a încheiat raliul pe poziția a patra. În ceea ce priveşte duelul din Campionatul Național de Raliuri al României, podiumul în etapa de la Sibiu a fost: François Delecour, Marco Tempestini şi David Botka.
Anul acesta Raliul Sibiului a avut 14 probe speciale cu o lungime totală de 216.34 km. Printre cele mai spectaculoase probe au fost cele două de noapte, Păltiniş în urcare şi Şanta pe coborâre.