Comentariu: Inconştienţa lui Miriuţă, un gest de normalitate

Pasiunea pentru fotbal a dispărut în Gruia. După 10 ani în care a câștigat tot ce se putea câștiga, pe plan intern, finanțatorul Paszkany Arpad a anunțat că nu mai bagă bani în club. Din ”jucăria preferată”, CFR-ul a devenit o povară pentru omul care a ”tunat” istoria unei echipe muncitorești, a adus vedete de talie mondială la Cluj, s-a luat la trântă cu toți și a obținut victorii pe stadioane pe care Steaua, sau Dinamo doar visează să ajungă să joace. Dar Paszkany nu mai bagă bani. De fapt cine mai investește la CFR? Dacă adunăm lunile de restanțe financiare e clar că în acest moment la clubul din Gruia nimeni nu mai bagă bani. Antrenorul Vasile Miriuță a tras, discret, semnale de alarmă în mai multe rânduri, dar nimeni nu l-a auzit. Acum e prea târziu, Miriuță a vorbit clar și răspicat, buboiul s-a spart.

Gafe cu repetiţie

Atunci când aduci în fruntea echipei un antrenor şcolit şi trăit în vest, tu ca şi conducător de club îţi asumi un risc enorm. În ţările civilizate atât antrenorii, cât şi jucătorii sunt protejaţi, de sindicate, de regulamente, iar ei ştiu lucrurile astea. Şi acolo există restanţe financiare, dar nu de o jumătate de an. Şi în campionatele occidentale se schimbă antrenori cu nemiluita, dar finanţatorii plătesc „greu” pentru astfel de gesturi. La CFR s-a întâmplat cam acelaşi lucru. Antrenorii, preponderent străini, au venit şi au plecat din Gruia precum cursa regulată a regiei de transport local, numai că fiecare plecare însemna şi o despăgubire, indiferent că vorbim de antrenori, sau de fotbalişti. Ascunse mereu, aceste lucruri ies la iveală acum când doare cel mai tare. Foştii fotbalişti câştigă litigii după litigii cu CFR. Sute de mii de euro, care astăzi ar mai astâmpăra foamea din Gruia, se duc către cei care au plecat, dar nu au uitat să-şi ceară drepturile.Fotbalistul străin ştie că banii i se cuvin şi mai ştie că are toate căile de atac posibile pentru a-şi recupera aceşti bani. Ceea ce părea o alegere perfectă, antrenor şcolit în Germania, cu cetăţenie maghiară şi care cere bani puţini, s-a transformat într-un vis urât pentru conducătorii clubului feroviar. Vasile Miriuţă, căci despre el vorbim, şi-a terminat repertoriul de glume. Zâmbetul i-a dispărut de pe faţă, iar în locul discursurilor mobilizatoare tună cuvinte de ocară la adresa şefilor. Miriuţă e un maramureşean plecat din România în urmă cu 22 de ani. A jucat în Ungaria, Belgia, s-a consacrat definitiv în Germania şi s-a stabilit la Budapesta. Cei 11 ani petrecuţi în Vest, ca jucător şi alţi trei ca antrenor, l-au călit pe Miriuţă. Dacă în Ungaria s-a mai întâmplat să se întârzie cu plata salariilor, în Germania, sau Belgia, aşa ceva nu există. Miriuţă ştie mai bine ca oricine că fotbal pe burta goală numai în România se face, doar aici conducătorii de cluburi te umilesc, iar mai apoi îţi cer să câştigi trofee, vezi cazul Astra Giurgiu. Miriuţă ştie că orice s-ar întâmpla el va câştiga. Şi conducătorii din Gruia ştiu acest lucru, dar în mod ciudat continuă să mai aşteptă o minune, numai că prinţul arab, plin de bani, nu pare dispus să investească în România.

Un sfârşit anunţat

Finalul trist a unei perioade totuşi gloriaoase era anunţat încă din vară. Paszkany a renunţat să mai finanţeze clubul, iar preşedintele Iuliu Mureşan îşi anunţa retragerea din fotbal. Au început să curgă litigiile financiare, iar foştii angajaţi trebuie despăgubiţi. Mureşan a revenit asupra deciziei iniţiale şi toată lumea a înţeles că în spatele gestului său stă o posibilă finanţare, la nivel mai mic a aceluiaşi Paszkany. În faţă a ieşit Ştefan Gadola şi a recunoscut problemele financiare ale clubului. A promis că în măsura posibilităţilor va încerca să scoată gruparea sportivă din impas. Numai că, aşa cum ne-am obişnuit în fotbalul nostru mioritic, se pare că datoriile erau ceva mai mari decât credea domnul Gadola. Intrarea în insolvenţă ar aduce linişte în Gruia, şi oricum e cel mai la modă şi tipic românesc, să eludezi nişte datorii reale, concrete, palpabile. Oarecum ciudat acest lucru nu s-a întâmplat în vară, când tocmai intervenţia lui Gadola a salvat CFR-ul de la insolvenţă. Iarăşi ciudat este că impresarii despre care se tot vorbeşte că vin la meciurile din Gruia nu fac oferte pentru jucătorii pe care îi urmăresc. Felgueiras este supraevaluat de conducătorii vişiniilor, iar ani trec şi o ofertă mai mare decât cea de acum doi ani cu siguranţă nu va mai fi. În 2012 se spunea că un club ar fi dispus să achipe în jur de 2, 5 milioane de euro, dar oficialii CFR-ului solicitau cu un milion mai mult. Afacerea, dacă întradevăr a existat oferta, a picat. Felgueiras a ajuns căpitan peste o echipă dornică să facă performanţă, condusă strategic de pe margine de un fost mijlocaş de creaţie, devenit între timp antrenor. Un alt moment care anunţa iminentul sfârşit al echipei s-a petrecut înaintea meciului cu Dinamo, când acelaşi Vasile Miriuţă anunţa din senin: ”Mai sunt două luni în care eu şi cu jucătorii trebuie să dăm totul să mai facem nişte puncte până la iarnă, şi de la iarnă cu bunul Dumnezeu înainte fiecare. Asta-i viaţa”. Reacția tehnicianului venea după ce mai mulți jucători au refuzat să se mai antreneze din cauza restanțelor salariale. Atunci CFR a învins pe Dinamo, prin evoluția lor fotbaliștii demonstrând că ei își doresc să facă performanță. A fost ultima victorie a vișiniilor, a urmat egalul de la Chiajna, iar acum înfrângerea cu FC Brașov.

[stextbox id=”alert”]8 trofee a câștigat CFR Cluj în cei 10 ani în care clubul a fost finanțat de Paszkany Arpad.[/stextbox]

O normalitate fatală

În Gruia nu mai există motivaţie, o recunoaşte chiar omul care a creat un grup mai puternic ca niciodată. Vasile Miriuţă a ajuns şi el la capătul răbdării. Mesajele lui nu au fost luate în seamă de conducători, acum a decis să spună lucrurilor pe nume. „Sunt probleme mari la echipă. Nu se pune problema că băieţii nu sunt pregătiţi. Băieţii ăştia sunt neplătiţi de luni de zile. Vin la antrenament şi mă întreabă când se vor da banii! Aşa nu se poate face peformanţă! Sunt neplătiţi de luni de zile! Acesta e adevărul! Nu suntem plătiţi pentru munca făcută. Vă daţi seama cum e să mergeţi la lucru şi să nu vă luaţi banii de câteva luni de zile? Ce pot eu să le mai cer? Sunt nişte băieţi formidabili, se vede asta în clasament, dar nici ei nu mai rezistă. La începutul campionatului era altceva, puteam să-i cert, puteam să le cer, acum nimeni nu mai crede în poveşti. Sunt la capătul răbdării aceşti jucători şi am tot respectul pentru ei! Au familii, copii, sunt străini! Aceasta e problema în România, nu suntem respectaţi! Ce să ne tot ascundem pe după deget! Nu avem niciun sindicat, nu avem nicio lege! Antrenorii sunt daţi afară şi jucătorii sunt neplătiţi! Suntem vai de mama noastră! Nu-mi dau demisia. Întrebaţi mai bine conducerea când dă banii, nu dacă îmi dau eu demisia. Conducerea să dea banii jucătorilor şi antrenorilor. Oricum mai avem doar 4 meciuri anul ăsta, apoi om vedea”, a tunat Miriuţă.

Gestul său de revoltă nu va rămâne fără urmări. E clar pentru cel mai novice în ale fotbalului că va urma o „despărţire de comun acord”, cum la fel de clar este că plecarea lui Miriuţă va îndatora şi mai mult clubul. Cum necum, cu Paszkany în fruntea clubului precedentele „despărţiri amiabile” s-au produs în linişte, fără valuri. Toate se revarsă acum cu forţă precum fluxul unui ocean. Un singur om a mai avut curajul să vorbească după ce a plecat de la Cluj, Mircea Rednic, devenit între timp persona non grata pentru clubul CFR. Puriul a avut curajul să-l atace pe căpitanul Cadu, să-l certe pentru că l-a găsit noaptea prin cluburi şi a plătit cu postul pentru inconştienţa lui. La fel de „inconştient” pare să fie şi Miriuţă, doar că maramureşeanul şi-a pus în gardă şefii, şi nu de ieri de azi. Miriuţă şi-a arătat clasa, a recosntruit o echipă cu jucători de care altă dată şefii CFR-ului nu mai ştiau cum să scape. Când a acceptat să antreneze pentru prima oară în România, la Ceahlăul Piatra neamţ, Miriuţă spunea clar care îi erau obiectivele, să construiască, să formeze o echipă cu care să poată să atace, cândva, cupele europene. La Cluj a fost mult mai ponderat. A evitat constant să vorbească de Europa, de titlul de campioană, chiar şi Cupa Româniai a devenit un obiectiv abia după ce şi-a dus echipa pe podiumul ligii I. A imprimat o mentalitate nemţească unor jucători căzuţi în depresie, le-a redat încrederea şi plăcerea de a juca fotbal, i-a minţit pentru că a fost minţit, dar nici ulciorul nu merge la apă decât până se sparge, iar în Gruia ulciorul a crăpat.