Ilie Ciotoiu, bronzuri cu repetiție la CE de haltere

Copie la indigo. Ilie Ciotoiu a câștigat două medalii de bronz la CE de haltere de la Izvorani, la aceleași stiluri, aruncat și total, la fel ca la CE de la Split 2017 / Foto: Dan Bodea

Ilie Constantin Ciotoiu ( CSM Cluj) a cucerit două medalii de bronz în prima zi a Campionatelor Europene de haltere pentru seniori, de la Complexul Izvorani, de lângă București. Favorit la clasarea pe podiumul de premiere în limitele categoriei 56 de kilograme, Ciotoiu și-a respectat blazonul, repetând performanța de la CE de anul trecut, câștigând două medalii de bronz, la exact aceleași stiluri, aruncat și total.

În urmă cu un an, în concursul de la Split, românul a ridicat 110 la smuls și 131 la aruncat, rezultate cu care a ocupat locul patru la smuls și locurile trei la aruncat și total. În concursul de la Izvorani, Ciotoiu a ridicat tot 110 kilograme la smuls, rezultat cu care s-a clasat tot al patrulea, iar la aruncat a reușit să ridice 137 de kilograme din prima încercare, cu 6 kg mai mult decât în 2017, rezultat cu care și-a asigurat locul trei la acest stil.

Din păcate, a doua încercare, cântărind 141 de kilograme, a fost invalidată de doi din cei trei arbitri, care au socotit că sportivul nu a executat corect mișcarea de ridicare a barei cu greutăți deasupra capului. Cum cei doi halterofili clasați în fața sa, spaniolul Josua Brachi și italianul Mirko Scarantino și-au încheiat concursul cu 138 kg, Ciotoiu a riscat totul încercând să ridice 145 kg, rezultat care i-ar fi asigurat primul loc, atât la aruncat, cât și la total. Încercarea a fost nereușită și astfel, Ilie Ciotoiu a trebuit să se mulțumească doar cu medaliile de bronz. Primele locuri la total au fost ocupate de Josua Brachi (254 kg) și Mirko Scarantino (253 kg).

Ilie Ciotoiu are 23 de ani și doar în acest an mai poate concura la categoria tineret, ultimul său mare concurs la această categorie de vârstă fiind Campionatele Mondiale din toamnă. Ilie Ciotoiu este originar din Iași, dar cele mai bune rezultate le-a obținut de când a început să lucreze cu profesorul Ionuț Felecan la CSM Cluj. În cei cinci ani de când e la Cluj, Ilie Ciotoiu are în palmares trei medalii de argint la CE de juniori din 2014, două medalii de argint și patru medalii de bronz la CE de seniori din 2016, 2017 și 2018.

Distribuie:

Postaţi un comentariu