Handbal/ S-a stabilit programul Ligii Naționale
Astăzi, la sediul Federaţiei Române de Handbal a avut loc Tragerea la sorţi a Programului de desfăşurare al Ligii Naţionale – ediţia 2013-2014. Sorţii au ţinut cu legendara grupare băimăreană, care în prima etapă, pe 15 septembrie, va juca pe teren propriu, cu formația CSM Bucureşti (locul 9 în sezonul precedent). În runda a doua, nou-promovata Minaur Baia Mare va da piept cu campioana en-titre, HCM Constanţa, partida fiind programată pe în 22 septembrie, pe litoral.
Oficialii grupării băimărene s-au declarat mulţumiţi de tragerea la sorţi, chiar dacă au mărturisit că şi-ar fi dorit să îi întâlnească pe constănţeni în a doua jumătate a turului. “Suntem mulţumiţi. Până la urmă tot trebuie să jucăm cu fiecare echipă, şi cu cele mai slabe, şi cu cele mai bune. Ne bucurăm că avem primul meci acasă, dar ne-am fi dorit să întâlnim Constanţa ceva mai târziu”, a declarat secundul Adi Popovici.
Directorul sportiv Vasile Viman a dezvăluit şi obiectivul acestui sezon: “Mă bucură că la prima partidă în Liga Naţională vom juca în faţa suporterilor noştri. Cel de-al doilea meci va fi unul greu, dar trebuie să jucăm cât mai bine pentru a ne atinge obiectivul acestui sezon, calificarea în play-off”.
Prima etapă a Ligii Naţionale (masculin):
HCM Constanţa – Energia Pandurii Tg. Jiu
HCM Baia Mare – CSM Bucureşti
Ştiinţa Bacău – CSU Suceava
HC Odorhei – Steaua Bucureşti
Potaissa Turda – Dinamo Bucureşti
Poli Timişoara – CS Caraş Severin
Debut ușor pentru vicecampioanele de la HCM
Tot azi s-a stabilit și programul primei părți a campionatului national, în întrecerea feminină. Vicecampioanele României, HCM Baia Mare, pregătite de Costică Buceschi şi Magda Kovacs vor debuta în deplasare la nou-promovata Universitatea Neptun. Partida va avea loc la Constanţa, pe 5 septembrie, iar băimărencele se vor opri, mai apoi, la Bucureşti, pentru meciul din SuperCupa României, cu “U” Jolidon Cluj, programat pentru 7 septembrie. “Este foarte bine că avem meciuri uşoare înainte de turneul din Champions League. Dacă în etapa a doua am fi avut alt adversar, am fi solicitat, poate, o amânare a meciului, însă aşa îl vom juca şi vom cere, cel mai probabil, doar devansarea lui cu o zi, pentru a avea timp să ne pregătim de cel mai important turneu din această toamnă, cel din Liga Campionilor”, a declarat tehnicianul băimărean Costică Buceschi.
”U” Jolidon nu și-a fixat obiectivul
Directorul sportiv al echipei clujene de handbal feminin, Cosmin Sălăjean, a declarant că nu a avut nicio preferință în ceea ce privește primii adversari întâlniți și că echipa pe care o conduce nu are fixat un obiectiv concret. ”Chiar nu conta primul adversar. Noi vom încerca să facem meciuri cat mai bune și să ne clasăm pe o poziție cât mai înaltă pentru a avea un culoar favorabil în play off. O clasare pe loc de cupă europeană nu e un obiectiv în acest moment, pentru U Jolidon”, a explicat Sălăjean.
Prima etapă a Ligii Naţionale (feminin):
Universitatea Neptun – HCM Baia Mare
Corona Braşov – Cetate Devatrans
SCM Craiova – HC Zalău
“U” Jolidon Cluj – HCM Roman
Dunărea Brăila – CSM Bucureşti
HCM Oltenia Râmnicu Vâlcea – CSM Ploieşti