Handbal / Probleme la Potaissa Turda

Foto: Dan Bodea (Arhivă)

Revelaţia precedentei ediţii a Ligii Naţionale de Handbal Masculin, Potaissa Turda, nu se regăseşte în această nouă ediţie de campionat. Clujenii s-au impus în ultima etapă a Ligii Naţionale, scor 35-32, în faţa ultimei clasate CSU Suceava însă, din nou echipa antrenată de Horaţiu Gal a arătat mari carenţ în joc, în special în partea secundă a confruntării.

Net inferior valoric, adversarul turdenilor, din cadrul etapei a VII-a, a făcut jocul clasic al unei echipe care nu are ce pierde, ştiut fiind că nu ar trebui să emită pretenţii în faţa unei echipe care până nu demult era o adevărată spaimă a granzilor din competiţia internă.

Clujenii au controlat jocul de la un capăt la celălalt însă, greşelile neforţate, lipsa de concentrare şi mai ales căderea fizică din repriza a doua a făcut ca CSU Suceava să piardă „onorabil” la Turda. La pauză gazdele conduceau cu 19-16 şi ar fi trebuit să fie un „meci de antrenament” cu moldovenii.

Portarul echipei vizitatoare a fost într-o zi excelentă şi a reuşit 10 parade salvatoare, iar Târzioru, prin cele 9 goluri marcate a contribuit şi el la echilibrul de pe tabela de marcaj. Gazdele au câştigat totuşi, dar fără să strălucească, scor final 35-32.

Dediu şi Cîmpan cu 10, respectiv 8 goluri, a fost cei mai prolifici marcatori a Potaissei, care acumulează 9 puncte şi se situează abia pe locul 8 în clasamentul Ligii Naţionale.

Distribuie:

Postaţi un comentariu