Handbal / Potaissa rămâne fără victorie „afară”
Handbaliştii de la Potaissa Turda au pierdut, scor 28-32, mecul disputat în deplasare, la CSM Bucureşti, din carul etapei a V-a a Ligii Naţionale. Fără victorie pe teren străin în actualul camionat, handbaliştii lui Horaţiu Gal au început excelent confruntarea din sala Rapid şi au condus chiar şi la 5 goluri diferenţă.
Contraatacul a fost principala calitate a clujenilor însă, gazdele au înţeles treptat tactica şi au răspuns printr-un joc dârz. La pauză turdenii conduceau la limită, scor14-15. În primele 10 minute de la reluare tot Potaissa a fost echipa care a dictat ritmul de joc.
În minutul 40 tabela de scor indica 23-19 în favoarea jucătorilor din Ardeal însă, din nou bucureştenii au reuşit să revină şi să echilibreze disputa din teren. Blazevic, Milosevic şi Constantinescu au făcut ce-au vrut în teren şi CSM a dat primele semne că pot să învingă o echipă mai puternică, dar căzută din punct de vedere psihologic. CSM a egalat scorul la 24, după care au trecut în avantaj şi nu au mai cedat iniţiativa până la final.
„Se pare că am intrat într-o pasă proastă, nu euşim să ne menţinem concentrarea pe durata unui meci întreg şi acest lucru se vede din păcate pe tabela de marcaj. CSM este o echip imrevizibilă, are o foarte bună condiţie fizică şi o atitudine pozitivă. A început prost şi a terminat perfect, trebuie felicitaţi”, a declarat la finalul partidei Flaviu Sâsâeac, preşedintele Potaissei.
Pentru echipa lui Horaţiu Gal principalii marcatori au fost, în partida de la Bucureşti, Dediu cu 7 reuşite şi Adomnicăi cu 6 goluri. După 5 etape disputate în Liga Naţională Potaissa Turda ocupă doar lucul al X-lea, cu 6 puncte.