Handbal / Potaissa nu a trecut de Dinamo

Etapa a opta a Ligii Naţionale de handbal masculin a programat, la Turda, meciul dintre Potaissa şi Dinamo Bucureşti, aceştia din urmă cu un start foarte bun de campionat. Partida s-a terminat la egalitate, scor 32-32, la capătul unui joc extrem de echilibrat. Încă din startul întâlnirii cele două formaţii şi-au arătat intenţiile ofensive, dar fiecare atac transformat în gol de către una dintre combatante, era urmat de o replică din partea celeilalte. Astfel, la pauza tabela de marcaj indica un avantaj minim de partea gazdelor, scor 17-16.

La fel de strâns a fost jocul şi în cea de a doua repriză, adujedactă de această dată de Dinamo cu 16-15. Cu trei victorii şi un rezultat de egalitate, handbaliştii de la Potaissa Turda se menţin pe locul 8 al clasamentului, foarte aproape de locurile care vor duce la finalul sezonului regulat în play-off-ul campionatului. Cei mai importanţi marcatori ai clujenilor au fost Adomnicăi cu 7 goluri, Rotaru (6) şi Lazăr (5). Etapa viitoare Potaissa Turda va evolua, duminică, în deplasare, la CSM Focşani, echipă situată pe locul 13 (penultimul al clasamentului).

Distribuie:

Postaţi un comentariu