Handbal / Popa şi Cârjan trag tare pentru mondiale

Interul echipei "U" Jolidon, Laura Popa, a avut evoluţii excelente în utlimul sezon, iar acestea i-au fost răsplătite cu convocarea la echipa naţională care va evolua la Campionatul Mondial de tineret / Foto: Dan Bodea

Handbalistele Laura Popa şi Roxana Cârjan de la ”U” Jolidon Cluj se pregătesc în aceste zile alături de lotul naţional de tineret al României, în vederea participării la turneul final al Campionatului Mondial, care se va desfăşura în Croaţia. Până la precarea spre Croaţia, „tricolorele” vor disputa două partide amicale.

În primul meci test România va întâlni, sâmbătă, reprezentativa similară a Rusiei, la Braşov. A doua zi elevele antrenorilor Popa Seviştean şi Cristian Preda vor întâlni, la Sânicolau Mare, selecţionata Ungariei. În acest moment cei doi tehnicieni au la dispoziţie un lot de 17 jucătoare, între care şi interul drapta Laura Popa şi pivotul Roxana Cârjan. Delegaţia României va porni spre Croaţia în data de 27 iunie, a doua zi urmând să debuteze la Campionatul Mondial.

Lotul României:
Portari: Ana Maria Inculeț (HC Zalău), Elena Șerban (CSM București), Denisa Dedu (Corona Brașov)
Extreme stânga: Ana Maria Tănăsie (HCM Baia Mare), Andreea Chiricuță (CSM Ploiești), Diana Predoi (HCM Rm. Vâlcea)
Interi stânga: Bianca Tiron (CSU Neptun Constanța), Gabriela Perianu (HC Dunărea Brăila)
Centri: Claudia Constantinescu (HC Zalău), Mădălina Zamfirescu (CSM Ploiești)
Interi dreapta: Andreea Pricopi (Corona Brașov), Laura Popa (”U” Jolidon Cluj)
Extreme dreapta: Marina Cicic (HC Zalău), Camelia Carabulea (CSM București)
Pivoți: Nicoleta Safta (HC Dunărea Brăila), Roxana Cîrjan (”U” Jolidon Cluj), Lorena Ostase (LPS Vaslui/CNE Rm. Vâlcea).

Distribuie:

Postaţi un comentariu