Handbal / Noul selecționer va fi prezentat la Cluj

Prezent la Cluj, pentru a prefața turneul internațional Trofeul Carpați, președintele FRH, Alexandru Dedu, a anunțat că viitorul selecționer va fi prezentat în martie la Cluj / Foto: Dan Bodea

Viitorul selecționer al echipei naționale feminine de handbal a României va fi prezentat oficial la Cluj, înaintea turneului internațional dotat cu Trofeul Carpați, găzduit de Sala Polivalentă din Cluj-NApoca, în perioada 20-21 martie. Prezent, vineri, la Cluj, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a dezvăluit că numele viitorului selecţioner va fi făcut cunoscut în preajma turneului amintit.

„În acest moment suntem în discuţii nu cu unul, ci cu mai mulţi antrenori, să vedem până la urmă care va fi varianta cea mai potrivită. Pot să confirm că noul selecţioner va fi cunoscut înainte de primul meci de la <Trofeul Carpaţi>, practic la Cluj urmând să-i facem <botezul>. Pot iarăşi să adaug că ne dorim un antrenor străin, dar să fie un tehnician cu un CV den de o echipă naţională.

Nu exclud nici ideea instalării unui antrenor român. Avem antrenori valoroşi, dar e nevoie de mai mult de atât pentru a fi selecţioner. Practic, viitorul antrenor al echipei naţionale, dacă va fi un român, trebuie să fie un antrenor care să cunoască în detaliu realităţile din handbalul intern, să poată în orice moment să producă schimbările pozitive, atunci când anumite situaţii o cer”, a explicat Alexandru Dedu.

Echipa naţională feminină de handbal a României a rămas fără selecţioner după ce la sfârşitul anului trecut Gheorghe Tadici a decis să-şi anunţe retragerea, imediat după turneul final al Campionatului European, găzduit de Ungaria şi Croaţia. Turneul internaţional de handbal feminin dotat cu Trofeul Corpaţi se va disputa la Cluj-Napoca, în perioada 20-21 martie, toate meciurile urmând a se disputa la Sala Polivalentă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu