Handbal/ Minaur se pregăteşte de Liga Naţională, la Odorhei
Minaur (HCM) Baia Mare începe pregătirea pentru Liga Naţională, la Odorhei. Prospăt promovată în primul eşalon al României, gruparea băimăreană va demara seria meciurilor amicale în compania uneia dintre cele mai puternice echipe din ţară, HC Odorhei, locul 3 în sezonul 2012-2013.
Elevii lui Gheorghe Covaciu vor juca două meciuri amicale la finele acestei săptămâni, la Odorhei, primul fiind programat vineri, de la ora 17:30, iar cel de al doilea sâmbătă, de la 11:30. ”I-am simțit pe băieți foarte motivați înaintea acestor amicale. Revenirea în Liga Națională înseamnă enorm pentru handbalul băimărean și chiar național, tocmai de aceea am ales să începem seria partidelor de verificare în compania unui adversar puternic, așa cu este HC Odorhei”, a declarat tehnicianul Minaurului, Gheorghe Covaciu.
La finalul săptămânii viitoare, maramureșenii vor evolua în faţa propriilor suporteri, în cadrul celei de a 28-a ediţie a Turneului dotat cu Cupa Minaur. Competiţia va avea loc în Sala Polivalentă Lascăr Pană, în perioada 16-18 august. La evenimentul dedicat revenirii în primul eşalon al echipei băimărene vor lua parte grupările Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, Steaua Bucureşti şi Energia Pandurii Târgu Jiu.
Programul Turneului:
vineri, 16 august:
ora 16:30 Ştiinţa Bacău – Steaua
ora 18:30 Minaur Pandurii Tg. Jiu
sâmbătă, 17 august:
ora 16:30 Ştiinţa Bacău – Pandurii Tg. Jiu
ora 18:30 Minaur – Steaua
duminică, 18 august:
ora 11:00 Pandurii Tg. Jiu – Steaua
ora 13:00 Minaur – Ştiinţa Bacău