Handbal masculin/ Voinţa Sebeş, o nucă prea tare pentru CSM
Seria de patru victorii consecutive a handbaliştilor de la CSM Satu Mare a fost stopată de Voinţa Sebeş, echipă care a învins gruparea de pe Someş, chiar la ea acasă, într-un meci care a contat pentru etapa a V-a a Diviziei A de handbal.Oaspeţii s-au impus cu 24-22, după un joc echilibrat dar şi tensionat.
Dacă până acum elevii lui Nicolae Istrate au întâlnit doar echipe din a doua jumătate a clasamentului, duminică au jucat în compania unei echipe mult mai experimentate, lucru demonstrat şi în partida de la Satu Mare.
Oaspeţii au început mai bine jocul şi după 15 minute aveau patru goluri avans pe tabelă, 8-4. Urmează un forcing al celor de la CSM care încheie repriza în avantaj, 14-12.
Tot sătmărenii vor conduce ostilităţile şi în primele 15 minute din actul secund, când tabela arăta un avantaj de trei goluri (20-17) în favoarea echipei din Satu Mare. Pe final însă Voinţa are voinţă mai mare şi după ce egalează situaţia, 21-21, cu opt minute înainte de final, se desprinde în învingătoare, scor final 24-22.
Partida a avut parte şi de episoade mai tensionate, alimentate în primul rând de unele decizii hilare a cuplului de arbitri Sas-Pintea care în multe momente au avut ochi doar pentru echipa din Sebeş. Flueraşii i-au arătat mult prea uşor cartonaşul roşu direct sătmăreanului Ungar, care până să fie eliminat a fost unul dintre cei mai buni oameni ai gazdelor.
Pentru CSM Satu Mare au evoluat: Cioroiu12 intervenţii, Clipea 8 goluri, Morar 5, Andrei Pop 3, Chira 3, Ungar 2, Mateş 1. Au mai jucat Podină, Jurj, Santeiu.