Handbal / Dramatism la maxim
Etapa a XVI-a a Ligii Naţionale de handbal masculin a programat meciul dintre Potaissa Turda şi Poli Timişoara. Meciul s-a terminat cu victoria gazdelor, la capătul unei confruntări cu mare încărcătură emoţionlă. Cele două combatante sunt în luptă directă pentru un loc în faza play-off a Ligii Naţionale, astfel că, înfruntarea a fost una cu adevărat deosebită. Ambele formaţii s-au succedat la conducere pe tabela de marcaj.
După un început foarte bun al echipei vizitatoare, elevii lui Horaţiu Gal au trecut la conducere şi au încheiat prima repriză în avantaj, scor 13-12. Nemulţumiţi că au ratat nepermis de mult pe finalul primului act, bănăţenii au început în forţă repriza a doua şi au trecut la conducere, scor 17-15 însă, din nou gazdele au ştiut să gestioneze momentele de relaxare ale oaspeţilor. Finalul a fost absolut incendiar.
Dediu a ratat o aruncare de la 7 metri, pentru Potaissa, la scorul de 25 egal. Pe contraatac timişorenii au ratat, iar Radu Lazăr, servit exclent de portarul Varo, a marcat golul unei victorii pe care oricare dintre cele două formaţii ar fi meritat-o. Radu Lazăr, autor a 5 goluri, Cântec şi Cîmpan cu câte 4 reuşite, au fost principalii marcatori au Potaissei. În urma acestui rezultat turdenii au acumulat 19 puncte şi sunt pe locul 10 în clasamentul Ligii Naţionale.