Handbal / Colaps la Potaissa

După două sezoane foarte bune în Liga Naţională, handbaliştii de la Potaissa Turda nu se mai regăsesc în startul noului campionat / Foto: Dan Bodea

Potaissa Turda a pierdut primele două meciuri ale noii ediţii a Ligii Naţionale de handbal masculin, iar viitorul începe să arate sumbru pentru echipa lui Horațiu Gal. Potaissa a avut o evoluție extrem de precară în prima etapă, la Chiajna, contra Stelei (scor 20-30), iar acest lucru s-a resimțit din plin și în primul meci disputat acasă, cu Dunărea Călărași.

Clujenii au început prudent meciul și au reușit să păstreze un oarecare echilibru, astfel că, la pauză aveau un avantaj minim de un gol, scor 10-9. În primele 10 minute ale reprizei a doua handbaliștii de la Potaissa au dat senzația că își doresc victoria, și chiar pot să o obțină. În două rânduri elevii lui Gal chiar au reușit să se desprindă la două goluri diferență (17-15 și 21-19), dar finalul de meci le-a aparținut oaspeților de la Dunăre, care au fost mai lucizi.

Cu două minute înainte de ultimul fluier Dunărea Călărași a reușit să restabilească egalitatea la 23, iar dârzenia cu care au evoluat în faza defensivă le-au adus o victorie nesperată pe terenul echipei care a avut evoluții excelente în ultimele două sezoane. Bondar, autor a  7 goluri și Grigoriev cu 6 reușite au fost principalii marcatori ai Potaisei, care pare să nu se regăsească în acest debut de sezon.

Distribuie:

Postaţi un comentariu