Gloria revine acasă și câștigă cu Metalul Reșița
După două deplasări în care elevii duo-ului Coroian&Negrean au pierdut cu UTA Arad și CS U Craiova, Gloria Bistrița a revenit în Complexul Sportiv „Jean Pădureanu” și a obținut victoria în partida disputată în compania echipei Metalul Reșița, scor 1-0, într-un meci contând pentru etapa a noua a Seriei a II-a din eșalonul secund.
Gloria Bistrița venea după o serie de două partide pierdute consecutiv, cu codașa de acum două etape, UTA Arad, și cu una dintre principalele contracandidate la promovare, CS U Craiova.
Cu 13 puncte obținute în 8 partide disputate în acest sezon, Metalul Reșița pornea cu șansa a doua în această partidă, fapt care s-a văzut și în modul în care jocul a curs. Gloria a început bine partida de pe teren propriu și în prima parte a meciului a avut mai multe ocazii prin Curtuiuș( minutul 22), Feher (minutul 28) sau Brumă (minutul 29).
Golul a venit în minutul 75, când fundașul lateral al Gloriei, Țârcă, i-a pasat decisiv lui Roșu, care l-a învins pe portarul oaspeților cu un șut plasat.
După meci, antrenorul bistrițenilor s-a arătat mulțumit de evoluția elevilor săi, care au izbutit să treacă peste cele două partide pierdute consecutiv și să obțină cea de-a cincea victorie stagională a Gloriei, care o plasează la un singur punct distanță de liderul seriei, CS U Craiova.
„A fost un meci cu o încărcătură foarte mare, noi venind după o două meciuri pierdute consecutiv. Este o victorie pe care ne-am dorit-o foarte mult și de care aveam mare nevoie. Îi felicit pe jucători pentru o primă repriză foarte bună. Am avut două deplasări grele, una pierdută pe mâna noastră și una pierdută după o greșeală foarte mare a arbitrului. Nu ne interesează ce fac celealte echipe, noi ne vedem de treaba noastră și vom trage linie la sfârșitul campionatului”, a declarat Cristian Coroian după meci.
După nouă etape, Gloria Bistrița ocupă locul 2 în seria a II-a a ligii secunde, cu 17 puncte, cu unul mai puțin decât CS U Craiova, care în cadrul acestei etape a învins în deplasarea de la Bihor, cu 1-0. Următorul meci al „alb-albaștrilor” se va disputa în deplasare, împotriva echipei ASA Târgu Mureș, în data de 6 noiembrie.