Gavrilescu, la mâna colegilor

Dan Gavrilescu, hotărât să-şi pună cenuşă în cap pentru a fi iertat de coechipieri.foto-liga2.ro

Exclus temporar de la echipă pe motive de indisciplină şi încălcarea regulamentului de regulă interioară, Dan Gavrilescu se află oarecum la mâna colegilor, cei care  au depus o plângere împotriva lui chiar înaintea jocului cu ASA Târgu Mureş.

Întruniţi într-o şedinţă ordinară, AGA, Consiliul Director şi stafful tehnic au hotărât ca soarta rebelului jucător să rămână la latitudinea antrenorilor şi a coechipierilor.

“ Ce pot să vă spun este că, din punctul de vedere al Consiliului Director şi al AGA, jucătorul Gavrilescu nu a greşit. Că s-a creat o atmosferă neprielnică la echipă şi că s-au lăsat curs bârfelor să pătrundă în vestiar, asta e altă mâncare de peşte. Totuşi trebuie ţinut cont că14 jucători au depus o petiţie împotriva lui Gavrilescu, ceea ce noi trebuie să luăm în seamă. Sunt de părere că toată treaba aceasta trebuie s-o rezolve antrenorii, a căror sarcină este de a ţine vestiarul unit. Mâine (n.r. marţi) se vor întruni toţi jucătorii şi antrenorii şi vor stabili dacă-l reprimesc sau nu pe Gavrilescu la echipă. Din punctul meu de vedere este un jucător valoros care are multe de spus la echipă, însă în momentul de faţă pâinea şi cuţitul este la jucători şi la staff-ul tehnic. Cea ce este cel mai important în toată ecuaţia aceasta este că echipa are nevoie de linişte, mai ales că ne aflăm pe un drum bun, neînvinşi până acum în campionat”, ne-a declarat preşedintele clubului, Dan Băbuţ.

De asemenea, antrenorul Tiberiu Csik este de părere că în momentul de faţă cea ce este cel mai important pentru echipă este liniştea şi concentrarea strict spre fotbal.

”Am luat act de plângerea unor jucători la adresa lui Gavrilescu şi în cel mai scut timp vom hotărî, cei din staff-ul tehnic şi tot lotul de jucători, care va fi soarta lui. Din punctul meu de vedere este un fotbalist util echipei, însă trebuie să-şi revizuiască şi el serios actele de comportament, care în ultimul timp au lăsat mult de dorit”, ne-a declarat antrenorul Csik.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Unu says:

    Bine fac! Sa-l dea afara ca e prea increzut si ca ARBITRU SI CA JUCATOR ii o javra de om ! Chiar daca joaca fotbal foarte bine este un penibil prin tot ceeea ce face si ce vorbeste! Un increzut !

Postaţi un comentariu