Fotbal / Teja este noul selecţioner al României
Fostul antrenor al Universităţii Cluj, Mihai Teja, a fost ofertat de către Federaţia Română de Fotbal (FRF) să preia echipa naţională de tineret a României. Iniţiativa oficialilor FRF vine după ce fostul selecţioner, Viorel Moldovan a acceptat postul de secund al naţionalei „mari”, pregătită de anghel Iordănescu.
„Chiar joi seara am discutat cu cei de la FRF, mi-am dat acordul şi îmi doresc să fac acest lucru. Este o onoare să antrenezi echipa naţională a României, indiferent că e vorba despre prima reprezentativă, sau de cea de tineret. Acum nu mă gândesc la obiective, dar îmi propun să las ceva în urma mea, ceva de care atât eu, cât şi românii să fim mândri”, a declarat Mihai Teja.
Fostul tehnician al Universităţii a adunat la Cluj 30 de partide, în care a înregistrat 14 victorii, 5 egaluri și 11 înfrângeri.