Fotbal / Oricine poate lua licenţa, datoriile nu mai contează
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF) a anunţat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că s-au aprobat o serie de măsuri care facilitează obținerea licenței de către cluburi pentru Liga I.
Astfel, datoriile faţă de stat, pe care le au cluburile din România, nu mai contează în obţinerea licenţe. “Urmare a discuțiilor din această vară, am intenționat să ușurăm sarcina echipelor. Am decis să coborâm un pic cerințele pentru obținerea licenței la Liga I. Astfel, nu vom mai evalua datoriile față de stat pe care le au echipele, deoarece criteriul financiar este principala problemă”, a declarat Viorel Duru, director pentru licențiere în cadrul FRF.
Nici insolvenţa nu mai este o piedică în calea cluburilor de fotbal. Oficialul FRF a adăugat: “Dacă o echipă se găsește în această situație, am clarificat în ce constă procedura. Conform legii, se consideră un plan de reorganizare ca fiind expresia modificării situației financiare dintr-un anumit moment. Ca atare, dacă un plan de reorganizare este aprobat de judecătorul sindic până la data de 31 martie 2014, atunci clubul va primi licența pentru Liga I. În concluzie, intrarea în insolvență nu duce la neprimirea licențe”.