Fotbal / Olimpia Cluj, aproape calificată în Liga Campionilor
Campioana României la fotbal feminin, Olimpia Cluj, a câştigat primele două meciuri disputate în cadrul grupei a 5-a a UEFA Women’s Champions League și mai are nevoie de un rezultat de egalitate pentru a obține calificarea în faza 16-imilor celei mai importanete competiții continentale intercluburi.
Joi, în cel de al doilea joc, Olimpia s-a impus în fața campioanei Muntenegrului, WFC Ekonomist cu scorul de 6-1, după ce în primul meci clujencele au câștigat cu 4-0 în fața echipei Pärnu Jalgpalliklub, campioana Estoniei. În partida cu WFC Ekonomist, antrenorul Olimpiei le-e trimis în teren şi pe Loredana Popa şi Roxana Dinescu, ele debutând cu această ocazie în tricoul campioanelor.
În vârstă de numai 16 ani, Popa a deschis scorul cu muntenegrencele în minutul 39, marcând golul de 1-0. Potrivit site-ului UEFA, Olimpia a avut în această partidă 31 de ocazii calre de gol, 11 dintre şuturile expediate fiind cadrate pe spaţiul porţii adverse. În celălalt meci din grupă, Pomurje a câștigat cu 2-1 împotriva lui Parnu.
Astfel, Olimpia Cluj este ca şi calificată în 16-imile de finală ale UEFA Women’s Champions League, fiind lider în grupa a 5-a, cu 6 puncte şi un golaveraj excelent (10-1), superior celor de la Pomurje și are nevoie de un rezultat de egalitate pentru această performanță. Meciul dintre cele două echipe este programat duminică, 16 august de la ora 18.00 pe stadionul din Beltinci.