Fotbal / Olimpia a încasat un set la zero de la PSG

Foto: Dan Bodea

Campioana României la fotbal feminin a fost prea mică în fața finalistei UEFA Women’s Champions League din această vară, Paris Saint Germain. Franțuzoaicele a câștigat manșa întâi a 16-imilor Ligii Campionilor cu scorul de 6-0 și și-a asigurat astfel, calificarea în optimi. Clujencele au rezistat doar o jumătate de oră în fața multinaționalei din Paris. Fără să pericliteze în vreun fel poarta adversă, elevele lui Mirel Albon s-au văzut împinse în propria jumătate de teren de adversare.

În minutul 38 a venit și deschiderea de scor. Anja Mittang, componentă a echipei naționale a Germaniei, a punctat pentru 1-0, după o greșeală de poziționare în defensivă. Cinci minute mai târziu Cristiane Rozeira avea să stabilească scorul primei reprize. Actul secund s-a derulat sub aceleași auspicii, cu franțuzoaicele presând permanent, și cu încercări palide de a răspunde pe contraatac, ale clujencelor.  Cristiane Rozeira a macat pentru 3-0 în minutul 54, iar Anja Mittang a reușit și ea dubla în minutul 70.

Recitalul celor de la PSG a continuat și Cruz Traña a scăpat singură în careu, în minutul 79. Calmă, fără să se precipite, jucătoarea a strecurat mingea printre picioarele portăriței Mirela Ganea înscriind probabil cel mai frumos gol al meciului. Scorul final a fost stabilit în minutul 85 când Sarr a trimis în poartă o minge șutată inițial în bară. ”Am jucat cu frică, cred că fetele noastre s-au uitat prea mult pe foaia de joc și s-au speriat de numele adversarelor. Din păcate asta este diferența dintre campioana României și cea a Franței. În acest moment mai mult de atât nu putem, dar mergem la Paris să jucăm un fotbal frumos, să schimbăm puțin impresia proastă pe care am lăsat-o după acest meci”, a declarat Mirel Albon, la finalul partidei.

Distribuie:

Postaţi un comentariu