FOTBAl FEMININ / Olimpia ţinteşte 16-mile UCL
Primul pas e câştigarea grupei pe care o găzduieşte şi din care mai fac parte Gintra Universitetas (Lituania), ZFK Spartak Subotica (Serbia) şi SK Liepajas Metalurgs (Letonia). „Ne dorim să trecem de grupe, mai ales că jucăm acasă, şi să ne calificăm cel puţin în optimi. Dacă avem un culoar favorabil putem ajunge şi în semifinală. Pe sârboaice le ştim, le-am întâlnit la naţională, au opt jucătoare de naţională, le cunoaştem stilul, nu ne pot surprinde cu nimic. Cred că în doi-trei ani ne putem bate de la egal la egal cu celelalte forţe ale Europei”, a precizat Maria Ficzay. “Toate meciurile sunt importante, trebuie să fim atente. Vrem să trecem mai departe, pentru că am muncit foarte mult. Mi-aş dori să picăm cu Lyon ca să ne luăm revanşa. M-am bucurat că au pierdut finala Champions League”, a completat Mia Ganea.
În primul meci, „olimpicele” vor da piept mâine cu Gintra, partidă programată de la ora 18.30, pe Cluj Arena.
„Pe Gintra am bătut-o şi în urmă cu două ediţii, dar nu trebuie să ne culcăm pe o ureche. Au un joc specific ţărilor nordice, au jucătoare atletice şi bătăioase. Cred însă că pentru primul loc ne vom bate cu Spartak, o echipă foarte puternică. Dar dacă vom juca la potenţialul nostru, avem prima şansă. Dacă trecem de grupe, vom mai aduce două jucătoare experimentate pentru a putea face faţă în fazele superioare. Sper numai să nu fie o presiune în plus pentru jucătoarele mele faptul că evoluăm pe teren propriu. Ne dorim cel puţin să egalăm performanţa de anul trecut”, a transmis Mirel Albon.
În celălalt meci al zilei de mâine, Spartak va întâlni pe Ljepajas Metalurgs, meci programat de la ora 15.00, pe Cluj Arena.