Fotbal / Cristi Dulca este noul selecţioner al României de tineret

După ce a promovat cu ”U” Cluj în Liga I și a salvat-o pe Gaz Metan de la retrpgradare, Cristi Dulca e în fața unei noi provocări, fiind numit selecționer al României U21 / Foto: Dan Bodea

Fostul antrenor al Universităţii Cluj şi Gaz Metan Mediaş, Cristian Dulca, a fost numit selecţioner al echipei naţionale de tineret a României. Tehnicianul clujean în vârstă de 42 de ani a semnat, cu Federaţia Română de Fotbal, un contract valabil pentru următorii 2 ani, adică până după turneul final al Campionatului European U21 din 2017.

În această iarnă Dulca a fost în discuţii avansate cu clubul Rapid însă, negocierile nu s-au finalizat, iar tehnicianul a acceptat propunerea FRF de a prelua conducerea tehnică a naţionalei U21. Dulca îl înlocuieşte în această funcţie pe un alt fost antrenor al Universităţii Cluj, Mihai Teja, plecat între timp la Dinamo.

„Nu este un secret că şi eu mi-am depus CV-ul anul trecut la FRF, atunci când s-a derulat acea campanie de selecţie a viitorilor antrenori de la echipele naţionale de juniori şi tineret. Atunci eram încă sub contract cu Gaz Metan, acum s-a ivit această oportunitate şi am acceptat-o imediat, pentru că este o mândrie pentru orice antrenor să pregătească o reprezentativă a ţării sale, indiferent de nivelul de vârstă”, a declarat Dulca, pentru Transilvania Reporter.

În cariera lui, Cristi Dulca a mai antrenat formaţiile Minerul Iara, Avântul Reghin, FC Vaslui, ”U” Cluj, Delta Tulcea şi Gaz Metan Mediaş.

Distribuie:

Postaţi un comentariu