Fotbal / Clujul va avea o echipă în finala Cupei

"U" Cluj și CFR își vor disputa un loc în finala Cupei României, ediția 2015 / Foto: Dan Bodea

Miercuri, la sediul Federaţiei Române de Fotbal a avut loc tragerea la soţi a semifinalelor Cupei României. Prima echipă extrasă din urna A, unde au fost repartizate Steaua, CFR şi Petrolul, a fost echipa feroviară, CFR, care conform regulamentului competiţiei a fost încrucişată cu singura echipă din urna B, ”U” Cluj.

Astfel, prima semifinală a Cupei României le va opune pe cele două rivale din Cluj-Napoca, în cealaltă semifinală urmând să se întâlnească Steaua şi Petrolul. În semifinale se joacă în sistemul tur-retur, iar prima partidă dintre CFR şi Universitatea se va disputa pe arena Dr Constantin Rădulescu, în intervalul 3-5 martie, returul urmând să fie programat în intervalul 31 martie – 2 aprilie.

În acest sezon cele două echipe au mai disputat un meci, în cadrul etapei a IX-a a Ligii I, la data de 29 septembrie 2014. Pe stadionul din Gruia, CFR-iştii s-au impus la limită, scor 1-0, printr-un gol marcat la ultima fază a meciului. Pentru acest an oficialii „Şepcilor roşii” au anunţat că obiectivul echipei este câştigarea Cupei României, trofeu pe care l-au mai cucerit o singură dată, în 1965.

Distribuie:

Postaţi un comentariu