FCM Baia Mare a câştigat primul meci din Liga 3

FCM Baia Mare

FC Municipal Baia Mare a câştigat astăzi prima partidă oficială din sezonul 2013-2014 a Ligii 3 de fotbal. Elevii lui Dorin Toma s-au impus cu 3-0 pe teren propriu, în faţa grupării Arieşul Turda, într-o partidă frumoasă, cu multe faze de poartă.
Băimărenii au început meciul cu trac, greşind destul de mult, mai ales la construcţie, însă tot ei au fost cei care au marcat primii, în minutul 23, prin Ardeleanu, în urma unei mingi bâlbâite în careul oaspeţilor.
Deşi au beneficiat de mai multe lovituri libere care ar fi putut deveni periculoase, turdenii, deşi mult mai experimentaţi, nu au reuşit să fructifice niciuna.
După pauză, gazdele au mărit avantajul şi au mai înscris de două ori, în minutul 63, prin Răduneaţă şi în minutul 66 prin Moldovan, acesta din urmă stabilind şi scorul final al partidei.
De menţionat că, începând din minutul 71, turdenii au evoluat în 10 oameni, după ce Mocan a văzut al doilea galben şi, implicit, cartonaşul roşu.
“A fost un meci foarte bun pentru noi la debutul în Liga 3, mai ales că am avut pe teren foarte mulţi jucători debutanţi în acest eşalon. Acest lucru s-a văzut la începutul meciului, pentru că au jucat puţin timoraţi, dar la pauză au relizat că adversarii nu ne sunt cu nimic superiori şi şi-au dat drumul la joc”, a declarat secundul băimărenilor, cristian Bogdan.

[stextbox id=”custom” caption=”Casetă tehnică:”]

FCM Baia Mare – Arieşul Turda: 3-0 (1-0)
Spectatori: ccs 500
Arbitrii: Paul Unimătan, Ferencz Tunyogi, Gabriel Bârjac (Zalău)
Marcatori: Ardeleanu (’23), Răduneaţă (’63), Moldovan (’66)
Casrtonaşe galbene: Toma (‘3) / Mocan (’29 şi ’71), Văscan (’47), Boroştean (’75)
Cartonaş roşu: Mocan (’71)

* FC Municipal Baia Mare: Bota – Gherghel, Hodor (C), Toma, Duruş, Balmoş (’68 Barboloviciu), Vanca (’83 Zoldi), Giurgiu, Răduneaţă (’63 Deac), Ardeleanu (’88 Pomean), Moldovan
Antrenori: Dorin Toma, Cristian Bogdan

* Arieşul Turda: Pampea – Mocan, Popa (C), Muscă, Câmpean (’82 Siecoban), Grecu (’61 Ionescu), Văscan, Boroştean, Moţet (’68 Şoancă), Muntean, Baciu (’12 David)
Antrenori: Marius Paşca, Cosmin Tilincă

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu