De Castaniadă, băimărenii fac sport printre mici şi bere

Băimărenii sunt invitați să facă sport cu ocazia unei noi ediții a Sărbătorii Castanelor care se va desfășura la sfârșitul acestei săptămâni la Baia Mare

În perioada 27-29 septembrie, în Baia Mare va avea loc cea de a 21-a ediţie a Sărbătorii Castanelor. Printre mici, bere, castane prăjite şi must, băimărenii sunt invitaţi să facă sport şi să contribuie, fiecare, la obiectivul municipalităţii, acela de a transforma, din nou, Baia Mare în a doua capitală a sportului românesc.

Competiţiile organizate la finalul acestei săptămâni sunt diverse şi se adresează tuturor categoriilor de vârstă. Cei dornici de mişcare pot alege concursurile de tenis de camp, kaiac canoe, atletism, orientare, tir, oină sau lupte. Cu această ocazie se vor desfăşura şi alte întreceri, de handbal, volei, box, fotbal şi radioamatorism, dar şi demonstraţii de taekwon-do, gimnastică ritmică şi judo.
Programul complet al competiţiilor sportive:
vineri, 27 septembrie:
ora 11:30 Kaiac Canoe (Barajul Firiza)
ora 12:00 Volei (Sala de sport a CSM Baia Mare, Str. Câmpul Tineretului nr. 1)
ora 12:00 Tenis de camp – “Cupa Castanelor” (Terenurile de tenis din Baza Cuprom)
ora 13:00 Atletism – Concursul “Cupa Castanelor 2013” (lângă Stadionul Municipal)
ora 14:00 Festivitatea de deschidere a programului “Sportul pentru toţi”- demonstraţii de
gimnastică, judo, box, majorete, volei (Sala Polivalentă “Lascăr Pană”)
ora 14:00 Cupa Castanelor la handbal (Liceul de Artă)
ora 14:00 Cupa Aghistinelor la atletism (Stadionul de atletism)
ora 14:30 Cupa Castanelor la Box (Sala de sport a CSM Baia Mare, Str. Câmpul Tineretului nr. 1)
ora 14:30 Tenis de camp (Terenul de tenis din Parcul Municipal)
ora 15:00 Cupa Baia Mare la Tir (Poligonul din Tăuţii de Sus)
ora 15:00 Cupa Castanelor la Orientare în Alergare (Parcul Municipal)
ora 16:00 Oină (Terenul de atletism)
ora 17:00 Lupte (Sala de sport a CSŞ nr. 2, Str. Victoriei nr. 82A)
ora 18:00 Radioamatorism (Clubul Radioamatorism, Bd. Unirii nr. 14 A)
Sâmbătă, 28 septembrie:
ora 10:00 Turneul de fotbal “Interliga” (Stadionul Municipal “Viorel Mateianu”)
ora 17:00 Taekwon-do pentru toţi – antrenamente cu uşile deschise (Sala de Sport a Colegiului Naţional “Mihai Eminescu”)

Distribuie:

Postaţi un comentariu