Cupa României / CSM Satu Mare joacă „dubla” la Alexandria

Din cauza dificultăţilor financiare cu care se confruntă, CSM Satu Mare va juca ambele partide din sferturile Cupei României, în deplasare, la Alexandria

Baschetbalistele de la CSM Satu Mare joacă, joi şi vineri, meciurile din cadrul sferturilor de finală ale Cupei Româiei în compania formaţiei CSBT Alexandria. Oficialii celor două formaţii au decis de comun acord ca ambele partide să fie găzduite de gruparea din Alexandria.

„A fost o decizie luată din raţiuni financiare. Ştiu că acest lucru dezavantajează echipa mea, dar mergem la Alexandria să ne jucăm şansa de calificare, credem în calificare şi ne-am propus să arătăm că ştim să jucăm baschet de calitate”, a declarat antrenorul CSM-ului din Satu Mare, Peter Eleş.

Astfel, manşa I se va disputa, joi, iar returul, programat iniţial la sfârşitul săptămânii la Satu Mare, se va disputa vineri, ambele partide fiind găzduite de Sala Sporturilor din Alexandria. Sătmărencele şi-au reluat pregătirile de numai câteva zile, iar în lot nu a survenit nicio modificare, faţă de prima parte a campionatului.

Distribuie:

Postaţi un comentariu