Cupa Mondială / Victorie trunchiată la debut
Brazilia şi Croaţia au dat startul ediţiei din acest an a Cupei Mondiale, găzduită chiar de „Ţara cafelei”. Neymar şi colegii lui au păstrat tradiţia, care spune că Brazilia câştigă întodeauna meciul de debut, şi s-a impus cu scorul de 3-1 în faţa Croaţiei. Reprezentanta Europei a deschis scorul în minutul 11, prin golul marcat în proprie poartă de Marcelo însă, până la această fază croaţii au mai apărut de două ori periculos în preajma careului echipei gazdă.
Brazilienii au trecut repede peste şocul autogolului şi s-au aruncat în atac, iar Neymar a reuşit să egaleze după un şut slab, dar foarte bine plasat. Dependenţa selecţionatei „selecao” de Neymar s-a confirmat în minutul 70 când startul Barcelonei a reuşit să-şi ducă echipa naţională în avantaj, după un penalty inventat de arbitrul aponez al întâlnirii.
Croaţii au replicat tăios şi, avându-l pe Luca Modric în formă maximă, au continuat să atace şi să spere. Gazdele au dat însă, lovitura de graţie în minutele de prelungiri ale meciului, prin Oscar şi Brazilia se ipmune meritat, dar şi împinsă de la spate de maniera de arbitraj. Vineri, în grupa A, aceaşi din care fac parte Brazilia şi Croaţia, se mai joacă meciul Mexic – Camerun, de la ora 19.00, iar în grupa B se joacă Spania – Olanda, de la ora 22.00.