CM Serbia / România a făcut un antrenament oficial cu Australia
Echipa naţională feminină de handbal a României a învins, luni, fără emoţii reprezentativa similară a Australiei, scor 32-13, în cel de al doilea meci disputat în cadrul grupei D, la Campionatul Mondial ce se desfăşoară în aceste zile în Serbia.
În faţa celui mai slab adversar din grupă selecţionerul Gheorghe Tadici şi-a permis luxul de a le ţine pe bancă pe vedetele naţionalei noastre Paula Ungureanu, Cristina Neagu, Aurelia Brădeanu, Valentina Ardean-Elisei şi Oana Manea. Chiar şi aşa “tricolorele” au surclasat neţionala de la antipozi.
De remarcat este evoluţia grupului de jucătoare de la HCM Baia Mare care au marcat jumătate dingolurile României în înfruntarea cu Australia: Aneta Pîrvuţ (6), Ada Nechita (3), Luciana Marin (2) şi Eliza Buceschi (5). Tot din echipa noastră a fost desemnată şi jucătoarea meciului, Georgiana Ciuciulete, autoare a 7 goluri.
În celelalte partide ale grupei, Ungaria a dispus cu 26-24 de Tunisia, iar Germania a învins Cehia cu 37-32. În clasament, România ocupă prima poziţie cu 4 puncte şi un golaveraj excelent +29, urmată de Germania şi Ungaria cu acelaşi număr de puncte (4). Marţi de la ora 18.00, “Tricolorele” întâlnesc Germania.