CFR / Vişiniii au început seria amicalelor cu o victorie

CFR Cluj a debutat perfect în amicalele din Ungaria, 2-0 cu Academia Ferencz Puskas / Foto: Dan Bodea

Aflaţi în Ungaria unde efectuează un stagiu de pregătire centralizat, fotbaliştii de la CFR Cluj au disputat, miercuri, primul amical din seria celor trei, programate în ţara vecină. Vişiniii s-au impus cu 2-0 în meciul contra academiei fostului mare fotbalist Ferencz Puskas.

Sergiu Negruţ şi Gregory Tade au fost autorii golurilor echipei lui Vasile Miriuţă. Cu această ocazie tehnicianul CFR-ului a testat majoritatea fotbaliştilor care au făcut deplasarea în Ungaria. Vineri, de la ora 18.00, CFR Cluj va susţine al doilea meci test în compania vicecampioanei Ungariei, Gyor ETO, iar duminică, de la aceaşi oră se va juca partida cu Kecskemeti TE, ocupanta locului 10 în precedenta ediţie de campionat.

Imediat după acest amical lotul feroviarilor clujeni se va întoarce în ţară, continuând pregătirea pe plan local. Până la startul noului sezon CFR-iştii vor mai juca două partide de verificare, la Cluj, iar în 18 sau 19 iulie vor debuta în Cupa Ligii, în compania câştigătoarei dintre ASA Târgu Mureş şi CSMS Iaşi.

Distribuie:

Postaţi un comentariu