CFR / Primul punct după Miriuţă
CFR Cluj a terminat la egalitate scor 0-0, meciul disputat, sâmbătă seara, în Giuleşti în compania Rapidului. Primul meci fără omul care a recreat ideea de echipă la CFR s-a terminat nedecis, pe fondul unui joc care în multe momente a amintit de spiritul de sacrificiu implementat de fostul antrenor.
Rapid a dominat aproape integral prima repriză, dar ocaziile nu au fost de aşa natură încât să producă panică între fundaşii experimentaţi ai ardelenilor. În ciuda încercărilor palide ale bucureştenilor, zidul vişiniu nu a cedat. Repriza secundă a avut o cu totul altă exprimare.
Începând să conştientizeze că întâlnesc cea mai „nefericită” echipă din Liga I, clujenii au încercat să arate că stăpânesc şi ideea ofensivă, dar Bornescu a fost şi el în zi de graţie. Finalul de meci putea să aducă 3 puncte nesperate pentru Francisc Dican şi echipa lui, dar acelaşi portar a scor şuturile lui Tade şi Rada.
Meciul s-a terminat cum a început, măcar din punct de vedere al scorului, dar pentru CFR ar putea însemna începutul coborâşului abrut în clasamentul Ligii I.