CFR Cluj, victorie fără dubii, 4-0 cu FC Botoșani

Gregory Tade (foto, în stânga) a marcat o nouă „dublă” pentru CFR și a revenit pe primul loc în topul golgheterilor Ligii1 / Foto: Dan Bodea

CFR Cluj a câștigat clar disputa cu FC Botoșani, 4-0 fiind un scor care aproape că nu necesită prea multe comentarii. “Feroviarii” au avut un start excelent de meci, conducând cu 2-0 încă din minutul 15. Echipa antrenată de Leo Grozavu (neînvinsă în ultimele 7 meciuri) a fost îngenuncheată în doar trei minute de francezul Gregory Victor Tade, care a marcat de două ori în poarta nefericitului David Lazăr.

Mai întâi a înscris cu latul din 10 metri (‘12), fructificând excelenta centrare de pe dreapta a lui Jakolis, apoi a marcat, cu emoții (‘15), după ce inițial ratase penalty-ul acordat de centralul Rădulescu, după un fault al lui Patache asupra lui Păun. Inițial, Lazăr a reușit să apare șutul de la 11 metri tras de Tade, dar a respins în față, iar francezul, pe fază, a împins balonul în plasă.

O nouă „dublă” pentru Tade, a patra în acest campionat (el mai are trei „duble” în tur, cu Ceahlăul, Gaz Metan și Astra), iar cu un total de 15 goluri, francezul a revenit pe primul loc în topul golgheterilor Ligii 1, devansându-i pe Mitrea (Viitorul, 14 goluri) și Mihai Roman II (Pandurii, 13 goluri).

Meciul devine alert, cu ocazii de la o poartă la alta. Moldovenii puteau reduce din handicap, dar Quenten a tras în Mincă (‘20), dincolo, Tade a fost foarte de o “triplă”, dar a șutat milimetric pe lângă poartă (22), iar pe final de repriză, Negruț, bine lansat în adâncime de Deac, a irosit și el o mare ocazie de a marca.

Botoșaniul a început mai bine repriza secundă, dar Ivanovici (60) și Roșu (67) au ratat cu seninătate ocazii bune pentru oaspeți de a reveni în joc. Cei care marchează sunt tot gazdele, prin Guimaraes (69) și Chanturia (91), cei doi fiind, inspirat, introduși în joc de Feri Dican, un antrenor, care, de când asigură al treilea interimat la CFR, are o singură înfrângere, 0-1 cu “U” Cluj.

Lecturând rezultatele CFR-ului, se pare că echipei din Gruia îi merge bine cu echipele din Moldova, cu care a obținut victorii și la Cluj și în deplasare, fără să primească vreun gol (doar în deplasarea de la Piatra Neamț nu au marcat “ceferiștii”): 0-0 și 4-0 cu Ceahlăul, 1-0 și 1-0 cu Oțelul, 1-0 și 4-0 cu FC Botoșani, 4-0 cu CSMS Iași, echipă pe care „feroviarii” o vor întâlni etapa următoare, în meciul retur din acest sezon.

[stextbox id=”custom”]

CFR Cluj – FC Botoșani 4-0 (2-0)

Au marcat: Tade ‘12, ‘15; Guimaraes ‘69, Chanturia ‘90+1

CFR Cluj: Mincă – T. Lopes, Larie, Tînc, Camora – Jakolis (‘75 Chanturia), Deac, Petrucci, Păun – Negruț (‘62 Guimaraes) – Tade (‘88 Carter) ); Antrenor: Francisc Dican

FC Botoșani: D. Lazăr – Patache, Tincu, Porret, Acsinte – Vasvari, Danci (‘46 Roșu), Croitoru (‘73 Ianc) – Ivanovici, Quenten – Ngankam (‘68 Hadnagy); Antrenor: Leontin Grozavu

Cartonașe galbene: Jakolis, Petrucci, Păun / Patache

Arbitru: George Rădulescu; Asistenți: Daniel Mitruți, Bucsi Imre; Adiționali: Cătălin Popa, Marcel Bârsan.

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu