Campionii fotbalului mic

Someşul Apahida a câştigat faza pe judeţ a Cupei României la fotbal, la patru ani de la înfiinţarea clubului / Foto: Dan Bodea

S-a tras cortina peste sezonul 2013/2014 pentru echipele angrenate în „fotbalul mic”, din njudeţul Cluj. Finala Cupei României, faza pe udeţ, ediţia 2014/2015, a fost ultima acţiune oficială organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Cluj. Trofeul a fost cucerit în acest an de Someşul Apahida, care a învins campioana Clujului, Plaiul Iacobeni, cu scorul de 1-0, cucerind astfel, primul trofeu din scurta istorie a noii echipe a localităţii din apropierea Clujului. Dacă apahidenii vor juca în vară în primele tururi al Cupei României, alături formaţii din liga a III-a, echipa din Iacobeni va reprezenta judeţul nostru în barajul pentru promovarea în cel de al treilea eşalon fotbalistic din România.

Patru ani de existenţă şi primul trofeu
Povestea echipei de fotbal Someşul Apahida a început în urmă cu patru ani. În 2010 echipa locală a fost abandonată, atât de către cei care acordau o brumă de finanţare, cât şi de autorităţile locale. Pasiunea pentru fotbal nu putea să aibă însă, un final atât de trist. Cel care a decis că povestea trebuie să meargă mai departe este un localnic, Ovidiu Buiga.

„În 2010 s-a luat această decizie ca echipa să se desfiinţeze. Nimeni nu a încercat nimic pentru a salva una dintre puţinele bucurii pe care le mai aveam aici în Apahida. Atunci am decis să nu lăsăm povestea să se sfârşească mai ales că în anul 1992, junior fiind am trăit dezamăgirea desfiinţării echipei locale, dar atunci a fost altceva. Terenul de fotbal a fost retocedat foştilor proprietari. Pentru mine era deja prea mult să trăiesc aceaşi dezamăgire înco o dată. Atunci am fondat clubul Someşul 2010 Apahida”, îşi începe povestea Ovidiu Buiga.

Într-o primă fază Someşul Apahida a fost înscrisă în campionatul judeţean. Împreună cu antrenorul Florin Pojar s-au pus bazele unei echipe formată în cea mai mare parte din localnici, la care s-au alăturat câţiva prieteni. Cea mai mare satisfacţie a lui Buiga este însă, faptul că echipa de juniori are în componenţă exclusiv copii din localitate.

„După doi ani de la înfiinţarea echipei reuşeam deja să promovăm în liga a patra. Nu a fost o muncă uşoară, dar alături de prietenul şi antrenorul meu Florin Pojar am reuşit să formăm o echipă care în primul rând ne doream să fie compusă din oameni de care să ne fie drag, să ţina şi ei la această poveste. Încă de la început ne.am propus ca în cel mai scurt timp să avem un joc frumos, dar să avem şi performanţe. La începutul activităţii noastre, echipa avea în componenţă, în proporţie de 80% sportivi din Apahida, completată fericit de un frumos grup de <stranieri>. Despre echipa de juniori pot să spun cu mândrie că este compusă exclusiv din sportivi localnici”, punctează preşedintele Ovidiu Buiga.

La Someşul Apahida s-au organizat ulterior şi câteva grupe de copii, în acest moment în cadrul clubului desfăşurându-şi activitatea 59 de fotbalişti. Cum era de aşteptat, când faci un lucru cu pasiune nu aveau cum să nu apară şi rezultatele. Acum apahidenii se mândresc cu primul trofeu din scurta istorie a echipei lor de suflet – Cupa României, cucerită în finala fazei pe judeţ. Victoria celor de la Someşul este cu atât mai frumoasă, cu cât în ultimul act au învins marea rivală din campionatul ligii a IV-a, Plaiul Iacobeni. Un singur gol a fost suficient pentru a declanşa bucuria suporterilor.

„Am trăit o bucurie de nedescris. După ce anul trecut am pierdut finala Cupei la loviturile de la 11 metri, am reuşit de această dată să câştigăm primul trofeu din istoria clubului nostru. Echipa a jucat excelent, am văzut la băieţi o concentrare pe care nu am mai văzut-o până acum, am pornit cu un moral foarte bun şi am meritat victoria. Plaiul Iacobeni este echipa campioană anul acesta, iar victoria este cu atât mai dulce. Urmeaza să întâlnim în tururile superioare ale Cupei României adversare din Liga a-III-a, ceea ce este o mare provocare pentru noi şi … visăm frumos. Felicit echipa pentru victorie şi pentru joc şi sper s-o ţină tot aşa. Încă o dată s-a dovedit că dacă nu încerci să păcăleşti fotbalul şi nu încerci să câştigi cu orice preţ, bazându-te doar pe noroc, bucuriile nu întârzie să apară. Mulţumesc din suflet, în numele echipei, suporterilor care au fost şi ei la rândul lor aproape de noi. Ne bucurăm că le-am îndeplinit şi lor un vis, şi visul nostru continuă. Sper să ne trezim din el cât mai târziu”, spune oficialul din Apahida.

Amatori … de fotbal
Anul acesta Someşul Apahida a terminat sezonul de ligă a IV-a pe locul 4, la distanţă mare de campionii din Iacobeni. Nimeni nu s-a supărat, mai ales că în echipa din localitatea învecinată municipiului Cluj-Napoca evoluează doar fotbalişti amatori. „Toţi sportivii da la echipa de seniori muncesc, dar îşi fac timp şi pentru a se antrena în echipă. Anul acesta am avut bucuria să fim invitaţi de prima echipă de la Univesitatea Cluj, să jucăm un amical. Am fost învinşi dar la final antrenorul Mihai Teja ne-a felicitat pentru jocul prestat şi pentru preocuparea de a evolua frumos, cu pase, el aşteptându-se să ne apărăm şi să încercăm doar să respingem toate mingile cât mai departe de poarta noastră. Le-am cerut jucătorilor să intre în teren fără frică, doar era un amical, ce se putea întâmpla”, rememorează amuzat Ovidiu Buiga.

Atmosfera de sărbătoare de după cucerirea Cupei României a fost întregită de surpriza oferită de organizatorii de la AJF Cluj, care au decis ca festivitatea de premiere să se desfăşoare pe ritmurile celebrei melodii „Bal la Apahida”, interpretată de Semnal M.
Prin realizările lor, oficialii din Apahida continuă practic performanţele unei alte echipe de amatori din Cluj, Sănătatea. Gruparea patronată de Aurelian Ghişa este deja cunoscută în întreaga ţară după ce a reuşit în ultimii ani rezultate surprinzătoare, mai ales în Cupa României.

Cea mai mare performanţă a celor supranumiţi „viruşii verzi” este accederea în optimile de finală a Cupei, în sezonul 2007/2008. Şapte partide a disputat Sănătatea Cluj în ediţia amintită a Cupei României. În prima fază au trecut de Someşul Ileanda, cu scorul de 4-1, apoi au eliminat pe Minerul Iara, scor 2-1, pentru ca în faza a III-a să treacă de Victoria Carei, cu acelaşi scor 2-1. Începând cu faza a patra au venit şi surprizele care avea să aducă aprecierea tuturor microbiştilor din ţara noastră. Următoarea victimă a fost Gaz Metan Mediaş, în faţa cărora „viruşii” s-au impus cu 1-0.

Tot la limită, şi după un meci nebun au trecut clujenii de Unirea Alba Iulia, scor 3-2, pentru ca mai apoi să elimine pe UTA Arad, echipa legendarului Marius Lăcătuş. Povestea celor de la Sănătatea Cluj, în Cupa României s-a oprit atunci în optimile de finală, fază în care au fost eliminaţi de Dinamo Bucureşti, scor 0-4. Pentru parcursul uimitor din acea ediţie a competiţiei Federaţia Română de Fotbal a premiat echipa clujeană cu medalia „Surpriza Cupei României”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu