Calificarea se joacă la Cluj
Echipele naționale de fotbal feminin, senioare și Under 19 vor efectua un cantonament la Cheile Grădiștei în perioada 5-16 iulie 2016. Printre jucătoarele selecționate de antrenorii Mirel Albon (naționala de senioare) și Florin Bugar (under 19) se află și două jucătoare de origine română din SUA și Canada, Nicole Popa (Tulsa Spirit), respectiv, Isabelle Mihail (Kitchener Spirit – Canada).
Campioana României, olimpia Cluj, dă nu mai puțin de 10 fotbaliste. Fundașii Andreea Corduneanu, Corina Olar, Lidia Hraviștiuc, la mijloc Adina Giurgi, Ioana Borta, Ștefania Vătafu și Beatrice Tărășilă, plus atacanții Andreea Voicu, Mara Bâtea și Alexandra Lunca, pentru echipa de senioare.
Și în echipa națională sub 19 ani Clujul va avea un contingent important de jucătoare. Portarii Georgiana Dârle și Szidonia Salamon, Melinda Nagy pentru postul de fundaș, Diana Grecu și Teodora Meluță, pentru posturile de mijlocaș, plus Mihaela Ciolacu, Dariana Indrei, Loredana Popași Oana Negrea, care vor forma linia ofensivă a naționalei ”Tricolore” U19.
Echipa națională de fotbal feminin a României se pregătește pentru ultimele două partide din Grupa 3, de unde speră să se califice la Euro 2017, turneu ce va avea loc în Olanda. La Campionatul European, care se va desfășura în perioada 16 iulie – 6 august 2017, se califică opt echipe din postura de câștigătoare de grupe, plus alte 7 formații de pe locul secund. Șase representative merg direct în Olanda, ultima fiind decisă după un meci de baraj.
Olanda, țara gazdă, e calificată din oficiu. România ocupă locul 3 în clasament, dar în septembrie are șansa de a ajunge pe poziția secundă, după meciul cu Ucraina. Naționala de senioare ar putea disputa la Cluj meciul decisiv de calificare la turneul final al CE din Olanda 2017, cel cu Ucraina, programat în 15 septembrie 2016.